
In articol:
Oana Roman a fost întotdeauna sinceră cu fanii ei și, de-a lungul timpului, chiar dacă a primit foarte multe critici din cauza kilogramelor sale, nu s-a sfiit să vorbească despre greutatea sa. În urmă cu ceva timp, fanii Oanei Roman au fost de-a dreptul șocați când au văzut cât de mult a slăbit, însă acum vedeta începe din nou dieta, mărturisind că vrea să-și atingă obiectivul cu orice preț.
Oana Roman nu se sfiește să vorbească despre greutatea ei. Este mândră de ceea ce a reușit să facă până în acest moment, însă acest lucru nu înseamnă că și-a atins obiectivul final. În cadrul unui interviu, fiica lui Petre Roman a mărturisit că va intra din nou la dietă.
Citeste si: Oana Roman, dezvăluiri dureroase despre relația pe care o are cu Petre Roman: „Mă apasă îngrozitor”
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
Oana Roman, din nou în lupta cu kilogramele în plus
Oana Roman a reușit să slăbească 18 kilograme. Dieta și tratamentele corporale au făcut minuni, însă vedeta își dorește să reia stilul de viață care a ajutat-o să slăbească. A mărturisit că perioada sărbătorilor a fost dedicată răsfățului culinar, așa că și-a dat voie să se bucure în totalitate de frumusețea atmosferei de sărbătoare.
Acum, însă, a revenit la programul ei normal, pentru că perioada sărbătorilor pascale i-a adus, pe lângă multă bucurie și voie bună, și câteva kilograme în plus, așa că Oana Roman și-a setat un nou obiectiv, să slăbească din nou 10-15 kilograme.
„Am făcut o mică pauză de la dietă, de sărbători, când m-am îngrășat câteva kilograme. Am început din nou procedurile, am revenit la fasting, la ceai, la dietă și e ok. E un post intermitent. Nu mănânci 16 ore și mănânci doar într-un interval de 8 ore. Aș vrea să mai slăbesc 15 kg sau măcar 10. Până acum am slăbit 18 kilograme. Au rămas vreo 15 acum că am mai pus vreo 3 kg”, a declarat Oana Roman pentru VIVA!