Oana Roman, în doliu! Mesaj emoţionant după moartea lui: "L-am iubit ca pe un frate"

Oana Roman l-a cunoscut foarte bine pe diplomatul român Mihnea Constantinescu, ce a decedat în urmă cu câteva zile. După anunţul decesului acestuia, Oana Roman a postat pe contul ei de Facebook un mesaj emoţionant.

Distribuie pe:

Autor: A. I.

"Azi a plecat dintre noi, discret precum a trăit, un om pe care l-am iubit ca pe un frate. A făcut parte din familia noastră aproape de când mă ştiu şi a fost singurul om despre care tata era mândru cu adevărat, pentru că a fost cel mai bun student al lui. A fost cel mai profesionist şi desăvârşit, corect, onest şi drept funcţionar de stat pe care l-a avut ţara asta din 1989 încoace! Dumnezeu să te odihnească în pace Mihnea!", a scris Oana Roman pe

Facebook.

Fostul diplomat Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă zilele trecute, la vârsta de 57 de ani, în străinătate.

"Eu personal ultima dată am vorbit acum două săptămâni (cu Mihnea Constantinescu - n.r.). Ieri, un consul al nostru a vorbit cu dânsul. Toată după-amiaza a fost foarte lucid, într-o stare foarte bună şi din păcate, până la urmă, în aceeaşi noapte, în jurul orei 12.00, a decedat. Vreau să transmit condoleanţe familiei", declara duminică la TV ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.

"Sunt foarte, foarte, foarte necăjit de decesul lui Mihnea (Constantinescu - n.r.). Mi-a fost foarte apropiat încă de când era student. Eu l-am adus la Guvern. A fost purtătorul de cuvânt al Guvernului. A fost un colaborator extraordinar de important pentru mine. Trebuie să spunem că el a fost ceea ce numesc francezii foarte frumos «un grand serviteur de l'état», adică un mare om în serviciul statului", a declarat fostul premier

Petre Roman, tatăl Oanei Roman, după decesul lui Mihnea Constantinescu.

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

A murit Mihnea Constantinescu! Meleşcanu: "Este o pierdere grea pentru MAE"

Mesajele copleşitoare de condoleanţe, după ce s-a aflat că Mihnea Constantinescu a murit: ”Am pierdut un reper de echilibru”

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Iată cine a înlocuit-o pe Mirela Vaida la Acces Direct!

Anunț pentru cei care se vaccinează! De ce ar putea beneficia

Ce înălțime are Culiță Sterp? Este cel mai înalt concurent de la Survivor România și îl depășește chiar și pe președintele Klaus Iohannis

La ce folosesc criptomonedele?  Pot cumpăra orice, inclusiv moartea

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies