Octavian Strunila si-a facut ordine in viata! Dupa ce banca i-a luat casa si au fost zvonuri de divort, actorul s-a transformat in tata si sot model! Decizia care i-a schimbat viata de cuplu!

Dupa ce a intampinat fel de fel de probleme in ultimii ani, s-a razboit cu o banca, a pierdut o casa si era cat pe ce sa ajunga la divort, actorul Octavian Strunila pare sa fi ajuns la maturitatea deplina. Astazi, norii negri care planau pana nu demult peste casa lui s-au risipit miraculos.

Distribuie pe:

Problemele lui Strunila au inceput in 2011, cand artistul a incercat sa isi faca propria afacere, respectiv o scoala artistica, unde el preda actoria si sotia sa, Oana, tinea cursuri de balet. Tot in acea perioada, actorul contractase un credit bancar, de 75.000 de euro, bani folositi pentru achizitionarea unui apartament. Octavian Strunila si sotia sa, Oana, la o petrecere unde au participat in vara acestui anDin pacate, insa, socotelile de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ.

La un moment dat, actorul s-a aflat in imposibilitatea de a plati ratele, a fost evacuat silit si a pierdut apartamentul. Colac peste pupaza, “Stiven” s-a pricopsit cu un proces deschis de Asociatia Proprietarilor blocului in care locuia. ( vezi aici ce sume restante enorme acumulase la intretinere si avea de achitat catre Asociatie )

Pe fondul acestor probleme si a lipsei proiectelor profesionale, mariajul lui Octavian Strunila cu Oana a inceput sa scartaie, zvonurile care anuntau divortul celor doi fiind tot mai dese.

Anul acesta, insa, ca sa depaseasca blocajul financiar, Strunila a participat la un reality show filmat la o ferma in Cipru. Desi nu a castigat marele premiu de 50.000 de euro, el s-a ales cu onorariul stabilit la semnarea contractului, aproximativ 9.000 de euro, intr-un final, el a iesit pe plus. Artistul a semnat un contract avantajos cu postul de televiziune care l-a consacrat pentru un alt proiect de succes, venitul sau devenind astfel stabil si suficient de mare pentru a acoperi nevoile familiei sale.

In plus, rezolvarea problemelor financiare i-a adus acestuia armonie in cuplu.

Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro

Citeste si: Ruxandra Garofeanu a murit. Este doliu în televiziunea din România - bzi.ro

Cu lectia invatata, Strunila a ajuns sa fie un sot si un tata model.

Daca intreaga saptamana, el sta plecat de acasa, la filmari, spectacole sau repetitii la teatru, in weekend, el se dedica exclusiv copiilor sai. “La final de saptamana, Oana are ore de balet si program de voie, iar el sta cu cei doi copii si se ocupa de tot. Ii duce la teatru de copii, la locurile de joaca, in parcuri si la distractii de pitici. Ca tata, el a fost intotdeauna unul bun si iubit de copiii sai”, ne-a declarat o persoana apropiata artistului.

Strunila are 2 copii: Eca (7 ani) si Sasa (5 ani)De altfel, in vara acestui an, actorul a petrecut o vacanta cu adevarat de neuitat pe litoralul romanesc, la 2 Mai. Artistul, sotia si cei doi copii ai lor, Eca (7 ani) si Sasa (5 ani), au fost cazati in “buza marii”, in campingul de rulote amplasate pe plaja. (vezi aici fotografiile inedite realizate de actor in primul concediu petrecut la rulota )

 

 

Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Răsturnare de situație la Survivor România! Cine este a doua persoană nominalizată din echipa Faimoșilor, în această săptămână

Scenaristele care au interzis serialul ”Fructul oprit” cer executarea silită a postului! Despre câți bani e vorba?

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Horoscop Zilnic Duminică 24 Ianuarie 2021: Săgetătorii se vor confruntă cu un moment de cumpănă în domeniul profesional

Boala care face ravagii în România. Te afectează fără să-ți dai seama. Trebuie să mergi urgent

Surpriză uriașă! Cine este fosta iubită celebră a lui Mircea Badea? Au fost împreună 7 ani, înainte de Carmen Brumă

Luxosul palat al lui Putin. Au apărut pozele senzaționale!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies