OSCE îşi va dubla numărul de observatori în Ucraina, urmând să ajungă la 500 de persoane

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) îşi va dubla până la sfârşitul lui noiembrie numărul de observatori mobilizaţi în Ucraina, pentru a-şi ridica acest contingent la 500 de persoane, a anunţat joi şeful observatorilor OSCE în Ucraina, Ertugrul Apakan, relatează AFP.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereOSCE intenţionează să mobilizeze "500 de observatori în două luni şi jumătate", a precizat oficialul, subliniind în cursul unei conferinţe de presă, la Viena, că este vorba de a avea "mai mulţi oameni, mai mobili, mai flexibili" pentru a ajuta punerea în aplicare a încetării focului şi pentru a veghea la securitatea frontierei de partea ucraineană.

"Supravegherea încetării focului reprezintă o nouă sarcină", a subliniat Apakan.

Această viitoare mobilizare intră în cadrul unui mandat dat OSCE la începutul anului, care prevede trimiterea până la 500 de observatori în Ucraina. Organizaţia a început prin trimiterea unui contingent de aproximativ 20 de observatori în martie, după care şi-a suplimentat efectivele până la 250 în prezent.

OSCE mai prevede să mobilizeze, în următoarele patru săptămâni, avioane fără pilot de supraveghere a frontierei, a anunţat Apakan, precizând mai sunt necesare ajustări tehnice.

În plus, aproximativ 400 de persoane vor fi mobilizate pentru a oferi suport logistic, a detaliat el.

Aceste măsuri se înscriu în cadrul unu protocol semnat pe 5 septembrie la Minsk între Kiev şi rebelii proruşi, ce a instaurat un armistiţiu în schimbul unei mai mari autonomii în regiunile rusofone din estul Ucrainei.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate