Pariu ca tu nu stii de ce canta cocosii dimineata! Noi am aflat si e cat se poate de amuzant

Cercetările specialiştilor din cadrul Universităţi din Nagoya au scos la iveală motivele pentru care cocoşii cântă.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriereToţi cocoşii au un ceas intern care odată cu maturizarea fiziologică le spune acestor păsări atât de populare, când anume să cânte. Prezenţa aceluiaşi ceas intern le permite cocoşilor să anticipeze răsăritul soarelui chiar dacă sunt ţinuţi în încăperi complet opace.

Cântecul de dimineaţă al cocoşilor este de fapt o modalitate de a-şi stabili teritoriul. Când un cocoş cântă, el transmite celorlalţi cocoşi că este puternic şi sănătos, iar dacă ei se aventurează pe teritoriul său, cocoşul respectiv este gata de luptă. Din acelaşi motiv, cocoşii care se pregătesc să cânte, aleg întotdeauna cel mai înalt punct de observaţie din terioriul lor (gard, poartă, acoperişul coteţului, grămadă de lemne, etc.) pentru a deveni cât mai vizibili, iar cântecul lor să se propage astfel cât mai departe, informeaza descopera.ro.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate