Pe ce dată sunt Rusaliile în 2021? Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea

Pe ce dată sunt Rusaliile în 2021? Vezi Acatistul Pogorârii Sfântului Duh, care se citeşte în această zi de mare sărbătoare.

Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea
Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea[Sursa foto: crestinortodox.ro]
Autor: Elena Popescu

In articol:

Pe ce dată sunt Rusaliile în 2021? În ce zi se sărbătoresc Rusaliile. Vezi Acatistul Pogorârii Sfântului Duh, care se citeşte în această zi de mare sărbătoare. 

Sărbătoarea Rusaliilor ţine trei zile în anumite regiuni ale ţării. În a doua zi de Rusalii este cinstită Sfânta Treime.

Pe ce dată sunt Rusaliile în 2021?

Sărbătoarea Rusaliilor în 2021 se sărbătoreşte duminică, 20 iunie. Sărbătoarea Sfintei Treimi 2021 are loc la 10 zile de la Înălţarea Domnului  şi la 50 de zile de la Învierea Domnului, de aceea sărbătoarea se mai numeşte şi Cincizecimea.

Citeste si: Când pică Înălţarea Domnului în 2021? Când se vopsesc ouăle care se dau de pomană în această zi de sărbătoare

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere În România.

Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea
Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea[Sursa foto: PixaBay]

Rusalii 2021 – tradiții, obiceiuri și superstiții

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.

În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi.

Citeste si: Rugăciune pentru examenul de Bacalaureat. Cum să te rogi pentru reuşita unui examen

De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.

Cine lucrează în ziua de Rusalii  va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua.

Citeste si: Nu mai puneti leustean la ciorba! Este cea mai frecventa greseala! Medicii trag un semnal de alarma- bzi.ro

De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac.

În Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă, relatează traditii-superstitii.ro.

Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea
Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea[Sursa foto: PixaBay]

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 2:

În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icos 2:

Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare îți aducem, pe Tine Te binecuvântam și Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 3:

O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!

Icos 3:

Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care îți strigăm:
Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi!

Condac 4:

O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împarateasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îți cântă: Aliluia!

Icos 4:

Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.
Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sangele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Sursa: doxologia.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Calendar Ortodox IUNIE 2021. Sărbătoarea Rusaliilor, printre cele mai importante evenimente ale lunii

Pe ce dată sunt Rusaliile în 2021? Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea

Rugăciunea copiilor pentru părinți. Este important să ne rugăm pentru cei care ne-au dat viaţă

Horoscop Zilnic Marți 3 August 2021: Berbecii trebuie să fie cu băgare de seamă în privinţa deciziilor pe care le au de luat

Toni Iuruc a rămas mască! Ce a putut să facă Simona Halep? Toată lumea a văzut

BOMBA ANULUI! O gimnastă celebră este noua iubită a lui Reghecamf. Relația este oficială și asumată

Casa Regală tremură. Harry zguduie tronul viitoarei regine

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies