Pelerinaj Sfantul Dumitru 2021. Programul slujbelor şi condiţiile de participare la pelerinajul din București

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Cum se va desfăşura în acest an pelerinajul din Bucureşti.

Autor: Elena Popescu

In articol:

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Vezi care este programul slujbelor, dar şi condiţiile de participare la pelerinajul organizat de Patriarhia Română în București cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Capitalei.

Pelerinaj Sfantul Dumitru 2021

Patriarhia Română organizează cel mai amplu pelerinaj din București cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Capitalei, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena din București.

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sf Dumitru se celebrează cu mare fast în București, dar și cu un pelerinaj de amploare la care participă credincioși de pretutindeni.

Însă, anul acesta pelerinajul organizat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou se va face cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară impuse de actualele condiţii pandemice din municipiul Bucureşti, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.

Citeste si: Rugăciunea către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Te ajută să scapi de boli

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...- bzi.ro

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Programul slujbelor, dar şi condiţiile de participare la cel mai amplu pelerinaj organizat în Capitală

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Programul slujbelor, dar şi condiţiile de participare la cel mai amplu pelerinaj organizat în Capitală

[Sursa foto: Shutterstock]

Pelerinaj Sfantul Dumitru 2021. Programul sărbătorii

Pelerinajul organizat în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale cărui moaște se găsesc în Catedrala Patriarhală din București, are loc în perioada 21-28 octombrie 2021.

La pelerinajul organizat în acest an, credincioșii vor putea să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina, care vor fi așezate joi, 21 octombrie, în pridvorul Catedralei Patriarhale,

unde vor sta până pe 28 octombrie, când vor fi readuse în Catedrala Patriarhală, după închinarea ultimului credincios.

Programul slujbelor organizate la pelerinajul Sf Dumitru

  • În zilele de joi, vineri, sâmbătă şi luni, 25 octombrie, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;
  • Marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9:30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
  • Miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9:00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox OCTOMBRIE 2021. Sfântul Dumitru, printre cele mai importante sărbători ale lunii octombrie

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Programul slujbelor, dar şi condiţiile de participare la cel mai amplu pelerinaj organizat în Capitală

Pelerinaj Sf Dumitru 2021. Programul slujbelor, dar şi condiţiile de participare la cel mai amplu pelerinaj organizat în Capitală

[Sursa foto: Shutterstock]

Condiții de participare la pelerinajul organizat la sărbătoarea Sf Dumitru 2021

Pelerinii care vor dori să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina o vor putea face în următoarele condiţii:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
  • pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);
  • pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;
  • după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
  • pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber;
  • în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;
  • din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti vor fi transmise de televiziunea și radioul Trinitas, mai precizează Patriarhia Română. 

Sursa: basilica.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Nelu Tătaru, despre gravitatea situației epidemiologice din România: „Numărul pacienților este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor”

Gabriela Cristea, cel mai greu moment din izolare. Toată familia ei, infectată cu coronavirus: „E foarte greu de gestionat în situaţia asta”

Alexandru Arșinel, probleme de sănătate! Care este starea actorului și când se va putea întoarce pe scena teatrului?

Atenție! Destinul tău în funcție de anul nașterii

Panică la nivel mondial! Nenorocirea care s-ar putea întâmpla pe 27 decembrie. S-a anunțat acum

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Kamara îl spulberă pe Reghecampf. Dezvăluiri fără perdea despre iubita antrenorului și un apel urgent

EXCLUSIV | Kamara rupe tăcerea după apariția imaginilor cu amanta lui Reghecampf: ”Am avut noroc cu ea. A făcut să vorbească țara de noi”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies