
Alex Bodi este un tip plin de surprize! Tânărul este partener al omului de afaceri croat Josip Heit, deţinătorul Gold Standard Bank, un holding ce deţine compania germană Karat Bars International GMBH, specializată în vânzarea de aur şi digital paysistem bazat pe tehnologie Blockchain.
Compania a înfiinţat prima cripto-bancă licenţiată în lume, cu sediul la Miami, cu un capital de 100 milioane dolari.
Banca deţine licenţa unei mine de aur în Madagascar, evaluată la 1,1 miliarde dolari, aurul de aici urmând să ”asigure” noua criptomonedă lansată de companie: KBC.
Conceptul este unul absolut nou: aur fizic în formă digitală. Iar ambiţiile companiei nu se limitează la acest asta. Conform unui film de prezentare, holdingul la care lucrează Bodi va deţine până la sfârşitul acestui an o altă mină de aur, în Guineea, iar anul viitor va deschide o nouă bursă, Karatbars Digital Stock Exchange, iar de pe 4 iulie 2019, oricine va putea tranzacţiona aur la valoarea de 100 KBC pentru un gram de aur.
Dincolo de orice discuţie tehnică, dacă planurile companiei vor deveni realitate, Alex Bodi şi partenerii lui ar putea deveni magnaţii aurului digital ai secolului 21.