kanald.ro
Exclusiv
Poate sau nu să scape de extrădare?! Ce se întâmplă cu Prințul Paul al României, după ce a fost prins de polițiști în Malta | EXCLUSIV
Vestea că Prințul Paul al României a fost prins într-un resort din Malta i-a luat pe toți prin surprindere! Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis, pentru a afla care sunt procedurile din statul maltez și ce urmează să se întâmple cu acesta.
Prințul Paul Phillipe al României s-ar fi aflat în vacanță, într-un resort din Malta, în momentul în care a fost prins de polițiști. Acesta a fugit din țară în 2020, după ce instanța l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Pădurii Regale Băneasa. Din decembrie 2020 și până în prezent, prințul a fost urmărit internațional, în baza unui mandat european de arestare, emis de către Curtea de Apel Brașov, în urmă cu aproape patru ani.
Prințul Paul a fost reținut în Malta, urmând ca România să solicite extrădarea acestuia. În urmă cu doar trei săptămâni, Franța a respins extrădarea Prințului Paul în România.
Poate sau nu să scape de extrădare Prințul Paul?!
Jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu avocatul Adrian Cuculis, pentru a afla mai multe detalii cu privire la procedura de extrădare între statele europene. Mai mult decât atât, avocatul a explicat și ce impact ar putea avea decizia Franței asupra procesului de extrădare.
"Este foarte interesant pentru că, deși Franța a refuzat extrădarea, el cumva a fost prins în timp ce era deja pe teritoriul statului maltez. Nu a fost o chestiune că ar fi încercat să intre pe teritoriul statului, ci era deja acolo. Acest lucru îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la modalitatea în care a ajuns el pe teritoriul statului maltez și asta va trebui să fie verificat.
Este adevărat că Franța a refuzat să ni-l pună la dispoziție ți să-l extrădeze, înțeleg și acest aspect, dar întrebarea este următoarea: de ce nu s-au declanșat sistemele internaționale în momentul în care el a intrat pe teritoriul statului maltez.
El sigur că în momentul de față este protejat cumva de acea decizie a Franței, doar că și în Malta se va pune, din nou, problema dacă să-l extrădeze sau nu așa că nu o să fie total protejat de decizia din Franța, ci este foarte posibil să avem o soluție de extrădare de acolo.
Deși, cunoscând motivele pentru care Franța nu l-a extrădat, inconsecvența autoritățile de a aplica pentru toți deținuții aceleași standarde, probabil că situația aceasta o să fie invocată din nou și aici și nu o să fie extrădat către România", a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Închisoare
Ce urmează să se întâmple cu Prințul Paul, după ce a fost prins în Malta
Totodată, acesta ne-a explicat și care sunt procedurile și ce ar urma să se întâmple cu Principele Paul, după ce acesta a fost prins în Malta.
Reamintim că politicianul a primit o pedeapsă cu executare în România, la finalul anului 2020."În principal, trebuie stabilită forma de reținere: dacă este una în centru penitenciar sau dacă va fi un fel de control judiciar prin care să nu-ol lase să plece de acolo, ci probabil că vor lua și vor achesa și cei din Malta la decizia statului francez, asta presupunând să nu-l extrădeze", a mai precizat el.
Totodată, în cursul zilei de luni, instanța din Malta a decis arestarea preventivă a Prințului Paul. Anunțul a fost făcut de către Alina Gorghiu, ministrul Justiției, pe contul său de Facebook.
"Instanța din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai.
Din informațiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată.
Prințul Paul
După cum știți, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.
Ministerul Justiției va continua demersurile și va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român.
Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului", a scris ministrul Justiției.
Cine plătește costurile pentru extrădare și repatrierea fugarilor români
Prințul Paul nu este prima persoană condamnată în România și depistată ulterior peste hotare. De-a lungul timpului au existat numeroase cazuri de politicieni sau afaceriști din țara noastră care au trecut granița înainte ori după ce au primit pedeapsa. Cel mai recent caz este cel al fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Avocatul Adrian Cuculis ne-a explicat cine plătește cheltuielile pentru extrădarea și repatrierea fugarilor români, dar și la ce sume ajung acestea.
"În principal, să ne aducem aminte că s-a discutat despre obligarea celui care se ascunde să fie chiar el pus să plătească toate costurile acestei intervenții. Acum, sigur că tot ceea ce presupune costurile de logistică, nu îmi imaginez că vorbim de milioane de euro, dar probabil de ordinul miilor de euro se poate spune că ar fi costat.
Partea bună este că nu noi stăm să plătim costurile operative ale polițiștilor de acolo, ci pur și simplu noi plătim doar costurile de repatriere să spunem așa, care repet, ajung de la câteva sute de euro și merg până la câteva mii de euro, deci nu vorbim de costuri atât de mari", a precizat avocatul, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!