Poți să te spovedești prin telefon? Ce răspunde preotul

Închiderea bisericilor în starea de urgență și obligația de a sta în casă din cauza epidemiei de coronavirus i-a dus pe credincioși să-și pună tot felul de întrebări, acum în Postul Paștelui.

Distribuie pe:

Autor: C.L.


In articol:

E Postul Paștelui, una dintre cele mai importante perioade pentru creștini, iar biserica este în această periooadă locul unde ortodocșii se duc să se roage, să se regăsească. Pentru cei care țin post, Săptămâna Mare, cea dinaintea Învierii, este cea în care se duc să se spovedească și să se împărtășească.

Numai că acum bisericile sunt închise și cum la împărtășanie este greu să se mai gândească cineva că o poate primi, sunt creștini care se întreabă dacă duhovnicul te poate spovedi și să-ți ierte păcatele prin telefon sau chiar prin videocall.

Citeste si: Marcel Vela a anuntat Ordonanta militara nr. 8: "Au venit peste noi momente mai grele şi mai tulburi decât ne imaginam vreodată"

Ce înseamnă spovedania și de ce nu se poate face prin telefon

Iată ce le răspunde celor care se întreabă dacă este posibilă spovedania prin telefon, părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe un forum specializat, doxologia.ro

Citeste si: Ce va zice Andreea Esca acum? Au apărut nişte poze cu Alexia Eram... De la 20 de ani? Foto - evz.ro

Citeste si: Patriarhia: Pelerinajul de Florii se suspendă

”Categoric, nu. Spovedania presupune dialog față către față, iar dezlegarea de păcate nu se poate primi decât prin punerea mâinilor duhovnicului pe epitrahilul așezat peste capul celui ce s-a mărturisit. Dar prin mijloacele moderne de comunicare preotul poate asculta pe cei încredințați spre păstorire, care pot să-i spună ce au pe suflet și să primească îndrumări și sfaturi duhovnicești. Nu ne putem spovedi în aceste feluri, dar putem mărturisi ceea ce este în inima noastră.

Așadar, vă puteți mărturisi dacă simțiți această nevoie și dacă duhovnicul vă rânduiește. Puteți să vă încredințați gândurile lui, să-i spuneți prin ce treceți. Aceasta aduce cu siguranță și o mângâiere, și o ușurare și, mai ales, aduce povățuire – pentru faptul că vă deschideți și mărturisiți acest lucru. E un prim pas foarte important pe care-l faceți spre a vă slobozi de puterea acelor lucruri pe care le mărturisiți, spune preotul Constantin Sturzu despre spovedania prin telefon. 

Citeste si: Anuntul oficial al Patriarhiei. Cum iei lumina in noaptea de Inviere fara sa mergi la biserica, in timpul starii de urgenta

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot face doar la domiciliu

Pentru situații speciale, ca și până acum, preoții vin la domiciliu pentru spovedania și împărășirea credincioșilor - este cazul celor grav bolnavi, nedeplasabili, a muribunzilor. 

Sunt reguli însă stricte date însă de Biserica Ortodoxă Română în starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus. 

"La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020)", reaminteşte conducerea BOR.

Foto: Doxologia.ro

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Citește și:

Părintele Valerian Pâslaru este grav bolnav: „Trece prin grele încercări trupești: a fost operat o dată și urmează să sufere și alte intervenții! Rugați-vă pentru sfinția sa”

Inghetarea anului scolar. Ministrul Educatiei, anunt despre ce se intampla cu anul scolar: va fi inghetat?

Dezvăluiri despre familia lui Ludovic Orban: Tatăl său a avut o poziție privilegiată în Securitate. Cum l-a afectat asta pe actualul premier

Poți cumpăra miel de Paște în timpul pandemiei? Precizările Poliției Române

Cozonac bucovinean. Secretul cozonacului din Bucovina, dulce si gustos

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies