
In articol:
Un bărbat de 92 de ani, din judeţul Botoşani, a fost declarat vindecat de COVID-19, după ce a stat în spital mai mult de o lună. Petru Alexii din localitatea Văculeşti a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" pe 24 martie, după ce a manifestat simptomele noului coronavirus. El avea frisoane şi dureri de cap, iar pe fondul stării proaste de sănătate, i-a cerut soţiei să cheme ambulanţa şi să îl ducă la spital.
Bătrânul a mărturisit că a trecut printr-o perioadă grea din viaţa sa, mai ales că a fost nevoit ca atât ziua de naştere, când a împlinit 92 de ani, cât şi Paştele, să le petreacă în spital.
" A fost greu. Mă ţineau asistentele, surorile de acolo, că eu nu puteam merge. Îmi aduceau mâncare şi de mâncat mâncam eu. Tratament îmi dădeau. Era suficient. Ziua de naştere am fost în spital. Am regretat, am plâns. A venit Paştele, tot în spital l-am petrecut. Am plâns ”, a spus Petru Alexii.
S-a îmbolnăvit toată familia
La trei zile după internare, la spital au ajuns şi soţia şi fiica bătrânului, diagnosticate, de asemenea, cu COVID-19. Cei trei au stat în acelaşi salon.
Citeste si: Noi indicii din noaptea jafului, care a avut loc în locuința lui Culiță Sterp- kfetele.ro
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
"La trei zile mă trezesc cu dânsele, cu fiică-mea şi nevastă-mea, în salon la mine. Le-au internat şi pe ele, cu acelaşi simptome”, a povestit bătrânul.
Acum, bărbatul şi soţia sa au revenit acasă, în Văculeşti, iar fiica lor s-a externat şi a plecat la Suceava, acolo unde îşi are domiciliul.
Reprezentanţii spitalului au anunţat cu bucurie vindecarea bărbatului:
"Am bucuria să declar vindecarea şi externarea unui pacient în vârstă de 92 de ani din localitatea Văculeşti, la această vârstă venerabilă pe care a împlinit-o în spital, când a fost internat. A fost internat cu familia, soţia şi fiica dânsului, fiica sa fiind prima care s-a externat. Pacientul nonagenar a trecut cu bine prin această confruntare cu viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati",
Ioan Asaftei. (Vezi şi: O româncă gravidă și infectată cu coronavirus a născut un copil negativ la COVID-19. Femeia, internată la Terapie Intensivă)