Pregateste-te sa iti iei 'La revedere!' de la Terra! Afla aici de ce

Miliarde de planete de mărimea Pământului, care gravitează în jurul unor stele asemănătoare cu Soarele din galaxia noastră, ar putea fi locuibile, au spus, luni, astronomii de la Universitatea Berkeley, California (SUA), informează AFP.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriereO stea din cinci, asemănătoare cu Soarele din Calea Lactee - galaxia care numără aproximativ 55 de miliarde de stele -, este orbitată de o planetă cu dimensiuni apropiate de cele ale Terrei, situată nici prea aproape, nici prea departe de astrul său, ceea ce, teoretic, ar permite temperaturi favorabile formării apei, ceea ce le face prin urmare locuibile.

În sprijinul acestor informaţii, oamenii de ştiinţă s-au bazat pe datele furnizate timp de trei ani de telescopul Kepler, în prezent scos din funcţiune.

"Acest lucru înseamnă că, printre milioanele de stele pe care le vedem noaptea pe cer, cea mai apropiată stea cu o planetă ce gravitează în jurul său şi cu o masă comparabilă cu cea a Pământului în zona locuibilă, se află probabil la doar 12 ani-lumină (un an-lumină echivalează cu 9.461 miliarde de kilometri) şi este vizibilă cu ochiul liber", a precizat astronomul Erick Petigura, de la Universitatea Berkeley din California, într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) şi prezentat la conferinţa despre telescopul Kepler, ce are loc săptămâna aceasta la Moffet Field, California.

Pe baza primilor trei ani de date strânse de telescopul Kepler, astronomii au detectat 3.538 de exoplanete potenţiale, dintre care 833 au fost confirmate.

Dintre acestea, 647 sunt de dimensiuni comparabile cu cele ale Pământului, 104 se află într-o zonă care le permite să fie locuibile, iar zece par să aibă o structură telurică similar Terrei, a spus Jason Rowe, de la Institutul SETI, în timpul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, faptul că o planetă este de dimensiunea Terrei şi se află într-o zonă în care ar putea fi locuibilă nu o transformă neapărat într-un spaţiu propice vieţii, insistă oamenii de ştiinţă.

Săptămâna trecută, astronomii americani au anunţat descoperirea unei exoplanete, Kepler-78b, care, în ciuda dimensiunii şi structurii asemănătoare cu cele ale Pământului, nu poate fi locuită din cauza temperaturii prea ridicate, care are valori cuprinse între 1.500 - 3.000 de grade Celsius.

Misiunea Kepler, un proiect în valoare de 600 de milioane de dolari, a fost lansată în 2009, pentru a observa în mai puţin de patru ani peste 100.000 de stele asemănătoare cu Soarele şi situate în constelaţia Lebedei şi a Lirei, din Calea Lactee.

Misiunea telescopului Kepler a fost prelungită în noiembrie 2012, după o primă misiune în timpul căreia s-a strâns o masă enormă de date, pe care astronomii le vor analiza în următorii doi ani.

"În cincizeci de ani, vom putea să observăm caracteristicile atmosferei acestor exoplanete, apoi obiectivul va fi captarea unor imagini de calitate de pe suprafaţa acestora, observarea topografiei şi căutarea semnelor de viaţă", conform lui Natalie Batalha, un astronom care face parte din echipa misiunii Kepler.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate