kanald.ro
Vedete
Presupusul asasin al lui Emi Pian cere daune de la clanul Duduianu! Situație incredibilă, la un an de la moartea interlopului! EXCLUSIV
La aproape un an de la moartea lui Emi Pian, războiul între clanurile Dudianu și Rinu s-a mutat în instanță.
Judecătorii de la Tribunalul București trebuie să stabilească vinovatul pentru moartea lui Emi Pian și în același timp, pedeapsa pe care acesta urmează s-o execute. În același dosar, însă, sunt judecați și trei membri ai clanului Duduianu, dintre care doi sunt frații lui Emi: Grațian și Ciprian Pian. Practic, în boxa acuzațiilor se prezintă la fiecare termen atât presupusul ucigaș cât și rudele victimei, la distanță de doar câteva scaune.
Presupusul asasin cere despăgubiri morale și materiale
Dar asta nu este tot! La ultima înfățișare în procesul morții lui Emi Pian, presupusul asasin, Emanuel Richard zis Napi, s-a constituit în parte civilă, solicitând despăgubiri de la frații lui Emi Pian, pe motiv că aceștia au încercat să-l omoare, provocându-i răni grave care au necesitat mai multe zile de spitalizare. Cu alte cuvinte, presupusul ucigaș se consideră, la rândul lui, victimă și cere să primească despăgubiri morale și materiale.
Și rudele lui Emi Pian solicită despăgubiri de la cel care i-a luat viața interlopului. Soția, copiii și nepoții lui Emi Pian s-au constituit și ei în părți civile. Până în acest moment nu se cunoaște valoarea despăgubirilor pe care cele două părți și-o solicită reciproc.
Citeste si: Aproximativ 1.000 de turiști au rămas blocați pe Everest, din cauza viscolului puternic- kanald.ro
La trei luni de la începerea efectivă a procesului de la Tribunalul București, s-a ajuns în etapa de audiere a unor martori și de efectuare a unor expertize.
Înregistrările de pe camerele de supraveghere nu arată bine pentru Duduieni
Dosarul morții lui Emi Pian nu a fost unul cu un grad mare de dificultate de procurori, mai ales că de față au fost mai mulți martori iar incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Conform referatului de trimitere în judecată, între Napi și Emi Pian ar fi izbucnit un scandal din cauza faptului că amândoi împrumutaseră aceeași persoană pentru un joc de barbut, un lucru care ”nu se face” în lumea interlopă. Mai mult, jucătorul i-ar fi restituit banii doar lui Pian, ceea ce a inflamat și mai tare spiritele. A urmat un conflict care s-a lăsat cu înjunghierea mortală a lui Emi Pian dar și cu un atac extrem de violent din partea fraților acestuia, veniți să tranșeze scandalul înarmați până în dinți.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
”Emanuel Gheorghe s-a întors și a fugit, însă s-a împiedicat, căzând pe trotuar. A fost ajuns repede din urmă de către Duduianu Vasile, care i-a aplicat peste cap și corp lovituri. Concomitent, din autoturismul de tip break a coborât Duduianu Laurenţiu înarmat cu un obiect tăietor înțepător în mâna dreaptă, posibil cuțit, și aplicându-i la rândul său mai multe lovituri peste corp. În cele din urmă, s-a apropiat în fugă şi Drăghici Ionuţ Gheorghe, care i-a aplicat şapte lovituri peste cap şi corp cu un obiect contondent.”, se arată în referatul procurorilor.