kanald.ro
Social
Previziunea sumbră a unui medic de la Spitalul Floreasca: „În decembrie vom depăși cu lejeritate 20-25.000 de cazuri pe zi”
Un medic de la Spitalul Floreasca din capitală susține că situația pandemiei în România a scăpat de sub control.
Radu Țincu este medic primar la secțiunea ATI a Spitalului Floreasca din București. El a făcut mai multe declrații înfricoșătoare în ziua în care în România s-au înregistrat aproape 9.000 de cazuri noi de coronavirus. Medicul susține că măsurile de portecție instituite au fost prea puține, motiv pentru care s-a înregistrat o explozie a cazurilor.
"Din păcate, situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Dacă discutăm de acele măsuri care au fost instituite, haideți să luăm exemplul Bucureștiului. S-au instituit acum 14 zile anumite măsuri, erau undeva la 700 de noi cazuri în fiecare zi în București, astăzi sunt 1.514. Rata de incidență a crescut de la 3 la 4,14 astăzi și, cu toți acești indici pe masă, Departamentul pentru Situații de Urgență al municipiului București decide să prelungească aceeleași măsuri care au dus la dublarea numărului de pacienți în 14 zile și la o creștere a incidenței de la 3 la 4,14”, a declarat Radu Țincu, pentru un post de televiziune.
Citeste si: Virgil Musta, avertisment apocaliptic! ”Eu nu am mai văzut așa ceva, de când sunt”
Medicul Radu Țincu, avertisment îngrijorător! Am putea ajunge la peste 20.000 de cazuri pe zi
Medicul de la Spitalul Floreasca susține că noile cazuri de coronavirus vor continua să fie din ce în ce mai multe, iar sistemul medical nu va mai face față deloc. Mai mult decât atât, în doar o lună, în decembrie, am putea ajunge la 20-25.000 de cazuri pe zi, susține acesta.
„Din păcate, nu va continua în acest ritm. Dacă ne uităm din punct de vedere epidemiologic, nu va fi o creștere constantă și progresivă, va fi o creștere accelerată. Trebuie să ne gândim la un singur lucru: 3.000 de oameni într-o comunitate transmit cu o anumită viteză virusul, 8.000 de oameni într-o comunitate vor transmite într-un mod accelerat. Cu cât numărul de cazuri va crește, cu atât viteza de accelerare a transmiterii intracomunitare va crește.
Deci, cel mai probabil, dacă nu vom lua niciun fel de măsuri, în decembrie vom depăși cu lejeritate 20- 25.000 de cazuri pe zi, ceea ce va pune în genunchi sistemul sanitar", a adăugat medicul Radu Țincu.