
Fostul edil al Capitalei are probleme de sănătate din ce în ce mai grave şi petrece tot mai mult timp internat în spitale. Bărbatul în vârstă de 74 de ani a suferit un atac vascular cerebral în luna aprilie, iar acum are o sumedenie de restricţii din partea medicilor.
Soţia lui, Oana, i-a fost alături în fiecare minut, a avut grijă să nu-i lipsească nimic şi l-a implorat să se menajeze şi să stea mai mult în pat.
Viorel Lis, prima apariţie după o lungă suferinţă. Oana a fost nedezlipită de el.
Activ din fire, acesta nici nu a vrut să audă şi cum a început să se simtă mai bine, şi-a reluat activităţile sociale.
De curând, fostul politician şi partenera lui de viaţă au participat la o gală de premiere unde au stat mai bine de trei ore, până la final.
Viorel Lis nu s-a ridicat de pe scaun socializând doar cu cei care au mers la el, să îl salute.
Ei bine, chiar dacă părea obosit şi sleit de puteri, protagonistul nostru era tot pus pe şotii, cum îl ştim, acesta făcând haz de necaz si amuzând audienţa cu celebrele
lui bancuri.În tot acest timp, soţia lui a fost lângă el şi s-a îndepărtat doar când a fost la bar, să ia doua băuturi.