Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai Mitoșeru, susține faptul că prin divorț, atât Noemi, cât și Mihai trebuie să realizeze dacă aceasta este calea pe care și-o doresc ei de acum înainte sau dacă timpul în care stau separați le va vindeca sufletul și se vor împăca.
„Încă n-au divorţat. După 13 ani trăiţi împreună, mi-e greu să cred. El o iubeşte pe ea, ea îl iubeşte pe el. Au luat o pauză. Acum s-au dus să dea divorţul, dar o lună au dreptul să se răzgândească.
Poate acum Dumnezeu îi învaţă că e greu unul fără celălalt şi dacă nu te mai iubeşti, e greu sa mai simţi flacăra ca la început. Există o legătură între ei, o viaţă împreună. Eu cred că se vor împăca. E foarte bine că au văzut şi cum este unul fără celălalt. Nu mai stau împreună, dar vorbesc toată ziua la telefon, au căţelul împreună. Mi-a zis înainte să plece <<Mamă, trebuie să dau divorţ pentru că în felul ăsta, stăm cu adevărat separaţi şi ne vom hotărî dacă stăm în căsnicie sau divorţăm»”,
a spus Camelia Mitoşeru la un post de televiziune.
”Am avut bunul simt sa ascund elegant situația, dar a trecut prea mult timp si nu mai pot sa fac pe prostul! După o relație de 13 ani, am hotărât ca săptămâna viitoare sa mergem la notar și să divorțăm! Nu ne mai înțelegeam, nu mai mergea, ne doream lucruri diferite (eu voiam familie și copii, ea intrase in criza femeii de 32 de ani și și-a pus silicoane), și de 3 luni a plecat la mama ei! Știu ca ne iubim (e greu sa treacă după atâția ani), dar e mai bine așa! Ii mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreuna (și au fost multe in 13 ani!) și vreau sa fie fericita toată viața (chiar și fără mine), dar îmi doresc același lucru și pt mine!", a spus Mihai Mitoșeru.