Primarul din Beiuş, scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu

Primarul din Beiuş, Adrian Domocoş, arestat preventiv, în urmă cu o săptămână, pentru mai multe fapte de corupţie, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia acestuia la decizia Tribunalului Bihor.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

Magistraţii Curţii de Apel Oradea au admis, marţi seară, contestaţia formulată de Adrian Domocoş la decizia Tribunalului Bihor care dispusese arestarea preventivă a primarului.

”Dispune luarea faţă de inculpatul contestator Domocoş Adrian Nicolae a măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 23 de zile, începând din 23 decembrie 2014 până în 14 ianuarie 2015 inclusiv”, se arată în decizia instanţei orădene.

Sentinţa Curţii de Apel Oradea este definitivă, astfel că Adrian Domocoş a fost eliberat din arestul Poliţiei Judeţene Bihor şi plasat în arest la domiciliu.

Primarul din Beiuş, reţinut iniţial de DNA pentru mai multe fapte de corupţie, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bihor, în 16 decembrie.

Tot atunci, instanţa a decis ca administratorul Episcopiei Greco-Catolice a Oradiei, Mircea Ovidiu Constantin, reţinut în acelaşi dosar, să fie cercetat sub control judiciar.

Primarul Adrian Domocoş este acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2014, primarul din Beiuş a pretins şi primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune, pentru o perioadă de 29 de ani, în favoarea societăţii comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuş. Pentru aceasta, primarul urma să asigure protecţie Bisericii Greco-Catolice, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar, să nu dea sancţiuni pentru faţadele deteriorate ale clădirilor acesteia din Beiuş şi să o sprijine pentru a beneficia în continuare de scutiri de impozite pentru clădiri.

Ulterior, contractul a fost reziliat şi s-a întocmit, în acest an, un alt contract, pentru închirierea aceluiaşi imobil pentru 30 de ani, de către aceeaşi firmă. De data aceasta, edilul, pe lângă "serviciile" menţionate, ar fi promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.

În perioada 2011-2014, Adrian Domocoş a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuş, desfăşurând activităţi şi operaţiuni financiare realizate ca acte de comerţ, specifice funcţiei de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, incompatibilă cu funcţia de primar, nota DNA.

Astfel, el a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate