Primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, reţinut! Ce a spus cand a fost adus la DNA

Primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, a fost reţinut, marţi dimineaţă, de procurorii anticorupţie, în dosarul licenţelor Microsoft.

Distribuie pe:

fara descriereProcurorii DNA i-au mai reţinut, luni noapte, şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro.

Toţi vor fi prezentaţi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu propunere de arestare preventivă.

Cocoş, Dumitru şi Ştefan au fost aduşi la DNA, luni, în cursul dimineţii fiind audiaţi timp de peste 12 ore, în timp ce Gabriel Sandu a fost adus în jurul prânzului.

"Am fost adus degeaba",
a spus primarul municipiului Piatra Neamţ, înainte să fie dus de poliţişti în sediul DNA.

Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru au cerut să fie confruntaţi, după care a dat fiecare declaraţii în faţa procurorilor DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Timp de mai multe ore a fost la DNA şi Claudiu Florică, denunţătorul principal în acest caz. Acesta a părăsit instituţia în jurul orei 00.30. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acesta nu a fost confruntat cu niciunul din cei patru suspecţi aduşi luni la DNA.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate