Primele declaraţii ale lui Adrian de la Puterea Dragostei, după eliminare! De ce s-a înscris, de fapt, în emisiune

Adrian Iancu a fost un personaj foarte controversat. După un parcurs cu multe scandaluri, lacrimi şi reproşuri, Adrian a părăsit emisiunea, fiind eliminat. Primele declaraţii le-a făcut la Teo Show

Distribuie pe:

Autor: R.L.

Adrian Iancu a fost invitat la Teo Show şi a prezentat telespectatorilor şi opinia lui despre tot ce s-a întâmplat în timpul şederii sale în emisiunea Puterea Dragostei.

"Tot ce am făcut eu în casă nu a fost ca să distrug imaginea cuiva. Am vrut doar să-i ajut, ca lumea să vadă cum sunt ei toţi.

Uneori s-a întrecut limita, a trebuit să intervin. Când văd că acea persoană insistă să mintă, devin vulcanic. Nu sunt violent, dar încep să vorbesc foarte tare. Aşa sunt şi în viaţa de zi cu zi, nu e ceva WOW! Nu mi-am imaginat că voi găsi pe cineva. Am tot fost refuzat la castinguri, am zis că dacă mă refuză şi aici, mă las. Am venit, ca toată lumea, şi pentru bani, şi pentru televizor", a spus Adrian Iancu la Teo Show.

Adrian de la Puterea Dragostei a explicat ce a vrut să spună atunci când i-a spus Ralucăi, fosta lui iubită, că nu ar trebui să-şi dorească să-l aibă duşman.

"S-a înţeles că am ameninţat-o. Am formulat greşit. Am spus duşman nu în sensul că îi voi face rău. Adică mă voi comporta cu tine foarte frumos, ca să te fac să te simţi prost. Toţi băieţii din casă mi-au spus că nu ar fi reacţionat ca mine la intrarea în casă a lui Ricardo.

Citeste si: S-au decis! Cum îi vor numi Valentina Pelinel și Cristi Borcea pe gemeni

Citeste si: S-au decis! Cum îi vor numi Valentina Pelinel și Cristi Borcea pe gemeni

Am plâns din dragoste, de oftică, de nervi. Un bărbat care plânge e un bărbat foarte puternic.

Uneori am exagerat, ar fi trebuit să fiu calculat. N-am cum să dau timpul înapoi. Mereu mi-am susţinut părerea, m-am bazat pe fapte.

Nu mi-a fost ruşine!", a mai spus Adrian în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D.

Adrian Iancu a continuat războiul cu Jador. Ce a spus despre alţi concurenţi de la Puterea Dragostei

Adrian a continuat războiul cu Jador.

"Am fost eu mereu. Şi în emisiune, şi afară. Jador a venit aici şi a spus că m-am comportat într-un fel în emisiune, şi altfel în afară. M-a deranjat. Eu cu Jador nu m-am înţeles deloc. Jador a vorbit foarte urât cu mine. A înjurat-o urât pe mama mea. Aşa ceva nu o să accept. Din cauza Siminei a înjurat-o pe mama.

Rafaela a spus că sunt bisexual. Mie nu mi-e frică de nimeni. Nu suport ipocrizia şi minciuna.

Mă înţelegeam bine cu Marina. dar am văzut că începe să-şi schimbe atitudinea. Voia să-l aducă înapoi pe Daniel, aşa că a început să se dea bine pe lângă Bianca, iar în afară nu o suporta.

Cu Larisa nu am vorbit în show, aveam o relaţie. Ea a ţinut mult la relaţia mea cu Raluca. Am început să ne cunoaştem, încă suntem în stadiul ăsta: încercăm să ne cunoaştem"

Dacă ar fi să întoarcă timpul înapoi, ce ar schimba în relaţia cu Raluca?

"Nu aş mai lucra. Aş pune punct din momentul în care Ricardo a intrat în casă prima oară. Raluca a recunoscut că nu putea să-şi ia gândul de la el, deşi spunea că mă iubeşte şi pe mine.

O femeie trebuie să fie inteligentă, să-şi asume tot ce face şi ce simte", a spus Adrian la Teo Show.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate