kanald.ro
Vedete
Primele declarații ale lui Mihai Leu după ce a fost externat! Cum se simte fostul campion, după două săptămâni petrecute în spital: „Mă pun pe picioare”
Mihai Leu a făcut primele declarații după ce a ieșit din spital.
Vești bune în ceea ce-l privește pe Mihai Leu. Fostul campion, care a fost dus cu elicopterul la spital în urmă cu două săptămâni, a fost în sfârșit externat.
Mihai Leu a mai depășit un moment de cumpănă și a învins din nou problemele de sănătate. Imediat după ce a ieșit din unitatea medicală, fostul campion a mărturisit că se simte mult mai bine și că urmează să treacă printr-o perioadă de recuperare.
„Sunt bine, nu sunt în cea mai bună formă, dar nu mai durează mult. Știi cum e viața? Mai cu bune, mai cu rele, dar ce contează cel mai mult e că sunt bine. Vreau să le mulțumesc medicilor. O să țin legătura mai strâns cu ei, fac recuperare și mă pun pe picioare. Toate mesajele sunt emoționante, dar cel mai important e că mi-au scris oameni care mi-au zis că au prins și ei curaj și nu le mai e teamă de nimic. Eu n-am vrut să vorbesc niciodată despre problemele astea de sănătate, dar băiatul meu, Marco, mi-a zis să vorbesc, că poate prind și alți oameni curaj”, a declarat Mihai Leu, conform sport.ro.
Anunțul medicilor despre Mihai Leu
În urmă cu o zi, medicul care l-a operat pe Mihai Leu a făcut primele declarații despre starea acestuia. Cadrul medical a vorbit despre problemele cu care fostul campion s-a confruntat în ultimii ani și care l-au adus din nou în stare gravă.
„Am stabilit externarea pentru miercuri. Fapt e că, după o lungă luptă cu o boală foarte păcătoasă şi care e destul de bine controlată în momentul de faţă, boala lui de fond, pentru care a fost operat în urmă cu 11 ani, în cursul anului trecut au apărut nişte complicaţii abdominale nelegate de acea boală, dar care au dus la rândul lor într-un fel de avalanşă de complicaţii la mai multe internări, la intervenţii succesive, unele în mare urgenţă, inclusiv ultima dintre ele. A reuşit să depăşească cu bine momentele astea şi noi, aşa cum am fost în toţi cei 11 ani, suntem foarte aproape de el şi ţine legătura permanent cu noi. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru”, a spus academician profesor dr. Irinel Popescu, conform news.ro.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro