kanald.ro
Stiri
Primele două săptămâni din octombrie, critice pentru Ion Iliescu! Cine aruncă bomba
Ion Iliescu a ajuns la spital în urmă cu trei zile. Perioada este una critică din punct de vedere astrologic pentru fostul președinte al României.
În iunie, când Ion Iliescu ajunsese din nou de urgență la Spitalul Elias, după ce în primăvară suferise o intervenție pe cord, specialistul în astrologie Ioan Burculeț prezicea că pentru fostul președinte septembrie și începutul de octombrie aveau să fie critice.
Iată ce spunea în previziunea sa, astrologul Ioan Burculeț referitor la Ion Iliescu.
Citeste si: Fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu: ”Eu, azi-noapte, am visat că a murit Ion Iliescu, vă jur!”
”Dacă reușește să treacă de iulie, august va fi o lună mult mai stabilă pentru domnia sa în care se va reabilita practic. După acea perioadă, cele mai importante transformări vor fi în decursul lunii septembrie, când pe fondul administrării anumitor tratamente medicamentoase sau din cauza epuizării va fi perioada cea mai critică și atunci nu m-ar mira dacă aspectele de comă sau inducere în
În concluzie, pentru Ion Iliescu starea de sănătate actuală studiată din punct de vedere astrologic, are aspecte de vulnerabilitate care sunt în creștere pentru un interval de aproximativ o săptămână. Există apoi o revenire pentru luna august, dacă va trece cu bine peste această perioadă și nu în ultimul rând, va reveni luna septembrie cu probleme din nou pentru fostul președinte, până după finalul primelor două săptămâni ale lunii octombrie”, anunța atunci Ioan Burculeț într-un articol exclusiv WOWbiz.ro
Cum se simte Ion Iliescu! Anunțul făcut sâmbătă de reprezentanții Spitalului Elias
Ion Iliescu a ajuns vineri la Spitalul Elias, cu ambulanța, pentru că nu se simțea bine.
”Evoluţia stării de sănătate a lui Ion Iliescu este azi (sâmbătă – n.r.) una uşor favorabilă. A făcut şi câţiva paşi, după ce vineri a stat numai în pat. Va rămâne în continuare aici, sub atenta observaţie a medicilor”, au precizat, pentru Mediafax, surse medicale.