Primele imagini cu Elena Udrea de la Tribunalul Blagoevgrad! Magistrații bulgari decid astăzi dacă va fi extrădată în România | EXCLUSIV

Elena Udrea va afla astăzi dacă va fi sau nu extrădată în România pentru a-și executa pedeapsa de 6 ani de închisoare din dosarul „Gala Bute”.

Autor: Madalina Kovacs, Cornelia Ionescu

In articol:

Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare cu suspendare, însă atunci când s-a dat sentința fostul ministru al Turismului deja părăsise România.

Ea a fost prinsă de autoritățile bulgare foarte aproape de granița cu Grecia și au arestat-o. 

Aceasta a fost audiată în primă fază de magistrații din Bulgaria în legătură cu cererea de extrădare depusă de autoritățile române. Totuși, s-a decis ca apropiata lui Traian Băsescu să rămână în arest până când se va judeca la Sofia apelul formulat de avocatul ei.

Elena Udrea a ajuns în urmă cu puțin timp la Tribunalul din Blagoevgrad 

Astăzi ea ajuns din nou în fața judecătorilor. Elena Udrea a fost dusă din arest cu duba la tribunalul din Blagoevgrad, unde va afla dacă magistrații bulgari vor decide sau nu să fie extrădată în România. Aceasta a fost escortată până în sala de judecată de mai mulți polițiști. 

Cu o atitudine sobră și serioasă, apropiata lui Traian Băsescu  nu a vrut să dea niciun fel de declarații în fața jurnaliștilor români atunci când a fost întrebată dacă vrea sau nu să se întoarcă acasă.

Cert este că la primele audieri Elena Udrea le-a cerut magistraților bulgari o pedeapsă mai blândă. Totodată ea ar fi cerut azil politic în Grecia, acolo unde ar fi închiriat un apartament pentru următorii șapte ani, ca să îi convingă de faptul că nu mai vrea să fugă. 

Citeste si: Pastila de a doua zi: Administrare, eficienta si riscuri

Elena Udrea s-ar putea întoarce la Penitenciarul de Femei Târgușor Nou 

Dacă se va decide extrădarea ei în România, atunci fostul ministru ar putea ajunge să-și ispășească pedeapsa dată de ICCJ la penitenciatul care a lăsat-o cu traume. Elena Udrea a povestit în emisiunea lui Denise Rifai ororile prin care a trecut pe perioada cât a stat închisă în spatele gratiilor de la Penitenciarul de Femei Târgușor Nou. 

Citeste si: Adrian Alexandrov, reacție sfâșietoare după ce Elena Udrea a ajuns după gratii: "Cum ar trebui să-i explic fetiței mele de ce mama ei nu e lângă ea?"

„Eu am trecut relativ bine peste momentul acela pentru că eram în mijlocul unei bătălii, știam cu cine mă lupt, știam cine îmi sunt adversarii, știam de ce mi se întâmplă lucrul acesta și eram acolo într-o etapă pe care o duceam în lupta aceasta cu sistemul pe care deja îl devoalasem. Deci nu am fost neapărat traumatizată pentru că aveam o miză. Ce mi se întâmpla mie avea o miză. 

Mie îmi e foarte frică de insecte. Faptul că era plin de gândaci acolo era mai traumatizant decât faptul că nu aveam ușă la toaletă și oricând se putea întâmpla deschide ușa de la cameră și să fii văzută la toaletă de cei care vizitau celulele. 

Citeste si: Gina Pistol și Smiley au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Primele imagini de la eveniment- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?- stirilekanald.ro

Citeste si: Cum și-au făcut apariția socrii Ginei Pistol la nunta vedetei cu Smiley! Mama cântărețului, mai ceva ca vedetele de la Hollywood- radioimpuls.ro

Citeste si: Elena Udrea l-a sunat pe Traian Băsescu! Ultima discuție dintre cei doi, înainte de condamnare: "Era optimistă"

Mai degrabă traumatizant a fost faptul că am fost arestată odată cu Dorin Cocoș, cu Alin Cocoș. Noi am început relația exact cu 18 ani înainte. Deci am serbat 18 ani de relație în același loc, în arestul central, fiind și eu acolo, și el acolo, și Alin Cocoș”, a povestit Elena Udrea în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Extrădarea Elenei Udrea, amânată! Fostul ministru a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor bulgari

Cât costă tricoul purtat de Elena Udrea în ziua condamnării! Dincolo de preț și brand, pare special creat pentru ea: "Un confort sporit" | EXCLUSIV

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit civil. Primele imagini de la eveniment | GALERIE FOTO

Două copile de 11 şi 12 ani se jucau în faţa porţii când au fost izbite în plin de o maşină condusă de un şofer începător

Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?

„Am dormit în dric două ore.” Ce s-a întâmplat cu Anamaria Prodan în urmă cu o zi? Vedeta are o nouă achiziție

Primele imagini cu Gina Pistol în rochie de mireasă! Frumoasa vedetă a spus marele "Da"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies