

Florin Salam a avut parte de un eveniment cel puţin neplăcut în timpul ce cânta la un evenimeni în Italia. Artistul a primit un pumn în faţă de la unul dintre nuntaşi după care a dispărut, iar prietenii şi apropiaţii nu au mai reuşi să dea de el până. S-a creat isterie între fanii lui, care credeau că manelistul a fost răpit.
Chiar şi Mircea Nebunu, un cunoscut interlop, a trasnmis printr-un mesaj video pe pagina lui de pe o reşea de socializare că manelistul a fost răpit şi le cerea celor care l-au luat cu forţa de la petrecere să îi dea drumul. Scandalul a continuat pe internet, admiratorii adresând o mulţime de injurii la adresa celui care l-a atacat pe cântăreţ şi făcând ameninţări greave la dresa lui. Din fericire, Salam a apărut teafăr şi nevătămat după incident, dar a declarat că se lasă de muzică.
„Sunt în siguranţă acum, dar asta a fost ultima cântare din viaţa mea”,Nu mai cânt niciodată. Nu se merită. Eu trebuie să ajung la familia mea în viaţă. De astăzi nu mai cânt”, a declarat el, conform Libertatea.
A trecut o lună de la nefericitul eveniment, agresorul şi-a cerut
scuze motivând că era beat şi drogat, iar Florin Salam s-a răzgândit în legătură cu decizia radicală pe care o luase. Mai mult decât atât, el a ţinut un show incendiar într-un club din Capitală, semn că nu se poate lăsa de muzică, chiar dacă profesia lui vine la pachet şi cu experienţe neplăcute. „Regele manelelor” a părut într-o formă de zile mari, a cântat manea după manea şi a strâns bani de la cei prezenţi în local.
Copleşit de emoţie, artistul a vărsat şi câteva lacrimi.

La un moment dat el a făcut un gest cu adevărat surprinzător. Euforia provocată de reacţia celor din jur, dar şi de bucuria de a cânta şi de a fi admirat l-au făcut pe Florin Salam să îl pupe pe gură pe unul dintre cei prezenţi în jurul lui. Totul a fost surprins, iar imaginile au scăpat pe internet.
sursa foto: Cancan