Primele imagini cu Războinicul Iulian Pîtea în România! A mărturisit care va fi primul lucru pe care îl va face când va ajunge acasă

Războinicul Iulian Pîtea a vorbit despre experienţa frumoasă de care a avut parte, la Exatlon România, dar şi despre primul lucru pe care îl va face, atunci când va ajunge acasă, în România.

Autor: A.V.

Iulian Pîtea a reuşit să ajungă până în semifinala Exatlon Sezon 2, unde s-a luptat pentru a ajunge în Marea Finală, alături de Alin Andronic. Războinicul Iulian Pîtea nu a reuşit să treacă de etapa respectivă, astfel fiind eliminat din super-competiţia Exatlon. Pe aeroport, însă, în Republica Dominicană, tânărul de doar 21 de ani a fost întrebat de reporter care va fi primul lucru pe care îl va face, atunci când va ajunge acasă, în România!

Reporter: Ce-ţi doreşti să faci acum, când ajungi acasă?

Iulian Pîtea: Sincer să fiu, înainte să plec din Republica Dominicană, mi-a fost un pic teamă de ceea ce mă va aştepta acasă şi cum mă voi integra din nou în lumea asta, că acolo a fost o lume, iar aici o altă lume. Dar îmi doresc să stau cu familia, să le povestesc tot ce am făcut şi cum am făcut. Cu nepoţii, să-i strâng în braţe şi să petrec cât de mult timp pot cu ei, să le explic tot, tot, tot! Şi după să mă sigilez două, trei zile, patru şi să mă uit la mine şi să mă bucur de ce am făcut acolo şi cum am făcut, pentru că sunt fericit pentru că am putut să fiu eu şi nu a trebuit să joc un personaj sau să fiu altcineva.

O să fac chestia asta, o să povestesc la toţi, şi apoi o să mă retrag un pic. O să mă duc să mă bucur de ce a însemnat Exatlon şi apoi o să revin la viaţa normală. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Ce mesaj a primit Alin Andronic de la Alina Pană, cu puţin timp înainte de finala Exatlon?

Mesajul emoţionant al Războinicului Iulian Pîtea, după ce a părăsit Exatlon! ”Joacă-ţi jocul după regulile tale. În viaţă trebuie să ai ghinion, să ai noroc”

Cea mai tare confruntare! Ionuţ Jaguarul, faţă în faţă cu Giani Kiriţă! S-a încins iar atmosfera: "Şi la 80 de ani îl bat pe ăsta"

2022 va fi un an plin de SUCCES pentru tine!

BOMBA despre Pfizer! Toți cei vaccinați cu două doze trebuie să știe imediat

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Ajuns la sapă de lemn, Irinel Columbeanu poate redeveni milionar. Culmea, o femeie celebră, dar nu Monica, îl poate salva

Mister elucidat! Anamaria Prodan a aflat cine ”a scăpat” pozele cu ea dezbrăcată: ”Va plăti. În timp foarte, foarte scurt”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies