Primele imagini de la botezul fetiței Elenei Udrea! De ce a ales această zi pentru evenimentul religios! ”Mi-am imaginat de sute de ori acest moment”

Cea mai importantă zi pentru Elena Udrea: azi își botează fetița! Urmează o petrecere fabuloasă pentru diva politicii și logodnicul ei, Adrian Alexandrov.

Distribuie pe:

Autor: C.L., Radu C. Munteanu

Update ora 16.00. Aproape o oră a durat ceremonia religioasă de la Mănăstirea Cașin. Elena Udrea a ieșit fericită din biserică, ținând-o în brațe pe Eva Maria, de data aceasta îmbrărcată în roz. Alături de invitați, Elena Udrea și iubitul său, se vor îndrepta spre locul unde va avea loc petrecerea. ”Astăzi, mai târziu, îi vom rupe și turta. Sper că va alege Biblia de pe tavă. Să știți, că acasă, pupă icoanele”, a spus Elena Udrea despre fetița ei, Eva Maria. 

Update ora 15.00. Puțin înainte de ora la care era programat evenimentul, Elena Udrea și Adrian Alexandrov au ajuns la biserică, alături de micuța. Atât Elena Udrea cât și micuța Eva sunt îmbrăcate în alb, în rochii din dantelă. La intrarea în biserică, Elena Udrea a dat, emoționată, și primele declarații. 

”Mi-am imaginat de sute de ori acest moment. Și Dumnezeu m-a ajutat să fie aici, în România. Este cel mai important moment după nașterea ei, exact în urmă cu un an, la ora 2.00, ora României. De aceea, am vrut ca la ora aceea să fim împreună, acasă”, a spus Elena Udrea. 

Elena Udrea și Adrian Alexandrov își botează azi fetița. Cei doi au ales ca micuța să fie creștinată chiar în ziua în care Eva Maria împlinește un an.

Traian Băsescu, invitat la botezul fetiței Elenei Udrea

Deși au existat zvonuri că nașul fetiței Elenei Udrea este Traian Băsescu, frumoasa blondă a infirmat știrea, susținând că părinții spirituali ai micuței sunt două cupluri,prieteni apropiați. Cu toate acestea, fostul președinte Traian Băsescu nu va lipsi de la evenimentul important pentru Elena Udrea. 

Încă de la primele ore ale dimineții, la Mănăstirea Cașin, unde va avea loc evenimentul, în jurul orei 15.00, au început pregătirile. Totul este pus la punct cu minuțiozitate, încă de la intrarea în curtea mănăstirii au fost montate două porți din flori, continuate pe scări cu aranjamente din alb cu verde. 

Citeste si: Elena Udrea, în oraș, fără iubitul ei! Cum au filmat-o paparazzii

Și interiorul bisericii este shimbat. Au fost montate mici coloane albe pe care sunt așezate flori, iar pentru invitații la botez au fost aduse scaune. 

Citeste si: ANAF se chinuie de un an să recupereze de la Elena Udrea 8 milioane de lei! Cum s-a ajuns în situaţia ca prejudiciul din dosarul Gala Bute să nu fie achitat!

Citeste si: Elena Udrea, prima apariție publică de când s-a întors în România! A apărut alături de iubitul ei în instanță

Botezul fetiței Elena Udrea! După ceremonia de la biserică urmează o super petrecere

 

După ce a stat în Costa Rica mai bine de un an, unde a devenit și mamă și a petrecut și câteva luni în spatele gratiilor, Elena Udrea s-a pregătit intens de botezul fiicei sale, Eva Maria. Și, evident, evenimentul cu pricina, chiar dacă se dorește unul discret, a fost organizat în cele mai mici amănunte, urmând, ca după slujba religioasă, invitații să ajungă într-o locație de superlux pentru o petrecere de mari fițe.

Mai mult decât atât, susțin sursele noastre, Elena Udrea și Adrian Alexandrov au emoții cu atât mai mari cu cât, pentru prima oară, vor păși ca familie în fața unui preot, iar fetița lor, simpatica Eva Maria va primi taina botezului, moment pe care cei doi părinți l-au așteptat cu mare nerăbdare, cu atât mai mult cu cât, cu câteva luni în urmă, nu mai sperau să se petreacă atât de curând, diva politicii românești fiind în situația de a fi refugiată în Costa Rica.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate