Zeci de persoane au participat la protestul spontan de la Brăila. Protestatarii s-au plimbat pe principalele străzi ale orașului și au cerut renunțarea la măsurile anti-COVID. Participanții la eveniment nu au respectat regulile impuse de autorități cu privire la combaterea pandemiei.
Din primele informații, un bărbat aflat într-o stare de ebrietate a fost dus la secția de Poliție. Ulterior, acesta a fost sancționat atât pentru tulburarea ordinii și liniștii publice cât și pentru nepurtarea măștii de protecție în spațiul public cu amendă în cuantum de 700 lei.
Poliția a împărțit sancțiuni protestatarilor[Sursa foto: Captură video]
„În timpul protestului, jandarmii au observat un bărbat aflat vizibil sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat să se legitimeze și a fost condus la sediul Poliției Municipiului Brăila pentru stabilirea identității. Deși în spațiul public au apărut afirmații conform cărora jandarmii ar fi ridicat mai multe persoane din rândul manifestanților, dezmințim aceste afirmații", au transmis jandarmii brăileni.
Protest în Brăila împotriva noilor restricții[Sursa foto: Captură video]
A doua seară de proteste la Brăila
După ce ieri seară poliția a împărțit sancțiuni protestatarilor, zeci de tineri au scandat în fața Primăriei. Potrivit surselor, 50 de tineri au plecat în marș de la Primărie spre Barieră, apoi s-au întors spre centru.
Pe parcurs, numărul protestatarilor a crescut, ajungând la circa 150 de persoane. La un moment dat, marșul tinerilor a fost întrerupt de oamenii legii.