Psihoplan.ro iti poate veni in ajutor atunci cand te simti descurajat !

Autor: Dragos Stefan

Viața stresantă, situația din lume la ora actuală, pandemia cu noul coronavirus, toate acestea și-au pus amprenta asupra noastră și de aceea ne confruntăm cu stări pe care nu le înțelegem, deoarece parcă nu ne recunoaștem în ele: atacuri de panică, depresie, anxietate, tristețe, teamă de eșec, lipsă de încredere în sine. Pentru toate acestea există ajutor de specialitate, și nu este nicio rușine să apelezi la el.

 

La psihiatru sau la psiholog?

În mintea celor mai mulți dintre români, nu există nicio diferență între un psiholog și un psihiatru, iar apelarea la serviciile oferite de aceștia este sinonim oarecum cu ”nebunia”, așa cum sunt considerate majoritatea afecțiunilor psihice sau tulburărilor emoționale. De aceea, înainte de a intra în detalii despre ce este și cu ce se ocupă mai exact un psiholog, se impune clarificarea celor doi termeni.

 

Psihiatrul, responsabil de tratarea tulburărilor psihice

 

Chiar dacă omul este obiectul de activitate al celor doi, perspectiva din care îl studiază este cea care îi diferențiază. Astfel, psihiatrii sunt de fapt medici bine instruiți, care identifică și tratează tulburările psihice.

De regulă ei prescriu tratamente medicamentoase, solicită și interpretează rezultatele tomografiei computerizate sau a testelor de chimie clinică.

Medicii psihiatri sunt cei care pun diagnosticul în cazul afecțiunilor psihice, și nu psihologul.

 

Psihologul rezolvă suferințele emoționale

Spre deosebire de psihiatri, psihologii sunt cei care tratează suferințele emoționale, care identifică și tratează prin mijloace non-medicale tulburările de sănătate mintală. De asemenea, efectuarea de teste psihologice este tot o sarcină de care se achită tot psihologul. Pentru a afla mai multe amănunte, vizitează https://www.psihoplan.ro/ și alege cea mai bună soluție pentru problemele tale.

Citeste si: Nu mai puneti leustean la ciorba! Este cea mai frecventa greseala! Medicii trag un semnal de alarma- bzi.ro

 

Nu ezita să ceri ajutor

Fiecare om are problemele sale, și fiecare reacționează în mod diferit la ele. Nu este nevoie să le lași să te copleșească, și de aceea nu trebuie să te rușinezi să apelezi la ajutor de specialitate.

Cu toate acestea, românii încă sunt în urmă la acest capitol, și sunt multe persoanele care asociază mersul la psiholog cu nebunia.

 

De fapt, psihologul poate reprezenta de multe ori acel ”cap limpede” care să te ajute să ieși mai ușor din impas, care să te facă să vezi mai bine rezolvarea pentru problemele sau durerea din sufletul nostrum. Nu este nicio rușine să ceri ajutor!

 

O evadare din cotidian

Serviciu, acasă. Acasă, serviciu. Zi după zi, nimic nu se schimbă. Totul se desfășoară după o rutină bine stabilită. Nu este de mirare că la un moment dat simți că nu mai poți, te simți prins parcă într-o buclă temporală, și nu ești decât un simplu executant și atât. De timp pentru tine, nici nu mai poate fi vorba.

De aceea, niște ședințe la psiholog sunt mai mult decât necesare, pentru că pot fi privite și ca o evadare din rutina cotidiană. Este un spațiu în care tu ești pe primul plan, te poți ocupa așa cum trebuie de sufletul și mintea ta. Vei vedea că lucrurile nu mai sunt atât de întunecate, te vei simți eliberat/ă de multe dintre probleme, iar relațiile cu cei din jur se vor îmbunătăți semnificativ.

 

Te cunoști mult mai bine

Indiferent de cât de echilibrați ne place să ne considerăm, de multe ori emoțiile sunt cele care preiau controlul și ne fac să nu acționăm așa cum

trebuie. Cu ajutorul specializat oferit de un bun psiholog vei ajunge să te cunoști mai bine, să înțelegi de ce reacționezi într-un anume fel în diverse situații și multe altele. Cu siguranță vei descoperi lucruri noi și interesante despre tine, care te vor surprinde.

Părerea ta chiar contează, și nimeni nu te judecă pentru asta

Nu de puține ori ai discutat cu partenerul sau cu rude, prieteni, cunoștințe, și ai simțit că te judecă, sau că părerea ta nu contează. Din acest motiv, încrederea în tine este la pământ, pentru că ai impresia că pentru ceilalți ești… cantitate neglijabilă.

Un psiholog este cel care te va asculta în mod activ, va fi interesat de ce crezi tu referitor la anumite probleme sau subiecte, va analiza modul în care te exprimi, dar și limbajul non-verbal, și îți va putea oferi un punct de vedere profesional, fără ca să te simți în vreun moment judecat pentru ceea ce ai gândit sau afirmat despre un anumit subiect.

 

O altă perspectivă

Suntem ființe conduse de emoții, așa că este normal ca atunci când vorbim cu persoane cunoscute nouă să avem diferite opinii, despre care avem pretenția că sunt cele mai bune. Cu toate acestea, uneori primim câte o ”palmă de la viață”, după cum se spune, și aici intervine el, psihologul, care nu este implicat emoțional, și de aceea îți va prezenta o perspectivă mai largă a situației. În acest fel, și atitudinea ta va fi una diferită, și te vei raporta altfel la relațiile cu cei din jur.

Ascultând afirmațiile făcute de psiholog, vei înțelege mai bine unde a fost greșeala, și vei reuși ca pe viitor să gestionezi mai bine situațiile de acest gen. Lasă emoțiile să iasă la suprafață în cabinetul psihologului, pentru că în acest fel acesta te va putea cunoaște mai bine și va ști cum să abordeze situația.

Niciodată un psiholog nu îți va spune ce trebuie să faci, ci dimpotrivă: te va ajuta să găsești singur soluțiile pentru problemele cu care te confrunți.

 

El te va ajuta să identifici mai bine ceea ce ți se întâmplă, să înțelegi și apoi să acționezi în consecință. Chiar dacă nu ai traume care trebuie depășite, mersul la psiholog te ajută să devii o persoană mai bună!

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Mocănița din Apuseni, accident cu două mașini. Localnicii amenință blocarea traseului turistic al trenului

John McAfee, găsit mort într-o închisoare din Spania. Creatorul antivirusului s-a sinucis

Cine este Alexandra Dines, soția celui mai bogat român

Horoscop 25 Iunie 2021: Balantele sunt in centrul atentiei astazi, Sagetatorii incep o cariera noua

GERMANIA trimite o undă de șoc în România! Chiar ne pregătim de război?!

SCANDAL IMENS! Cine este femeia pentru care Laurențiu Reghecamf divorțează de Anamaria Prodan? Ea este motivul real al separării. Este BOMBA ANULUI

A murit Ion Ghițulescu, legendarul jurnalist. Vocea sa era ascultată de milioane de români

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies