kanald.ro
Vedete
Puya, concert cu peste 500 de persoane într-un club din Mamaia! Polițiștii s-au sesizat după ce au văzut concertul pe Facebook
Rapperul Puya a sfidat starea de alertă pentru un concert pe litoral, la care au participat peste 500 de oameni.
Puya, concert cu peste 500 de persoane într-un club din Mamaia. Polițiștii constănțeni s-au sesizat cu privire la un concert într-un club din Mamaia, cu peste 500 de invitați, după ce au văzut mai multe imagini și live-uri pe Facebook. Oamenii legii au constat că în jurul orei 19:00-19:30, rapperul Puya a cântat pentru cel puțin 500 de spectatori, total interzis având în vedere regulile stării de alertă.
Evenimentul a fost întrerupt de polițiști, iar clubul a primit o amendă în valoare de 10.000 de lei.
"În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19,00-19,30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres.
Puya a avut câştiguri uriaşe din muzică! Fondatorul trupei "La Familia" nu a încasat niciodată atât de mulţi bani! EXCLUSIV
Nu mai e un secret că Puya a avut câştiguri uriaşe din muzică. Dragos Gărdescu, alias Puya, fondator al trupei La Familia, a înfiinţat, în 2004, firma "Scandalos Music SRL", care se ocupă cu „activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi de editare radio”.
În rest, firma "Scandalos Music SRL" a înregistrat profituri a căror medie a fost de câteva zeci de mii de lei pe an. De departe, cel mai bun an al firmei este 2017, ultimul pentru care există date înregistrate la Ministerul de Finanţe, când firma lui Puya a bifat un profit net de 244.678
Citește continuarea AICI.