Rabla pentru electrocasnice 2020. Lista celor care beneficiază de vouchere și suma pe care o primesc de la stat

Programul Rabla pentru electrocasnice 2020 este pe cale să înceapă. Cine sunt românii care se bucură de reduceri, începând cu data de 15 decembrie.

Distribuie pe:

Autor: Mihaela Costin


In articol:

Românii pot primi reduceri considerabile, cu ajutorul programului Rabla pentru electrocasnice 2020, ⁣ începând din data de 15 decembrie. Anunțul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Rabla pentru electrocasnice 2020 - În ce constă programul

Bugetul total din acest an este de 40 de milioane de lei, dublu fată de anul 2018 și egal cu cel din 2019. Programul Rabla pentru electrocasnice  a fost lansat in anul 2018.

„Programul demarează în câteva zile. Astăzi (n.r. - 26 noiembrie) a fost deja publicat în Monitorul Oficial Ghidul pentru finanţarea acestui program. Tot astăzi i-am solicitat preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu să semneze decizia prin care acest program începe efectiv. În foarte scurt timp şi de îndată ce toţi comercianţii se vor înregistra şi se vor valida în acest program, românii pot să beneficieze de această finanţare.

Populaţia va putea să facă efectiv cumpărături prin Programul ‘Rabla pentru electrocasnice’ începând cu data de 15 decembrie a acestui an. Practic, fiecare român poate beneficia de achiziţionarea a nouă categorii de produse.

Există şi nişte elemente de noutate în acest program şi ne-am gândit că suprapunerea cu sărbătorile de iarnă ar putea să aducă un plus de valoare şi un plus de eficienţă pentru acest program.

Avem un buget total de 40 de milioane de lei, dublu faţă de bugetul pe care l-am alocat atunci când a demarat acest program, în anul 2018. Noi estimăm că peste 100.000 de români vor putea să beneficieze de acest program”, a spus Fechet.

Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro

Citeste si: Un travestit a ţepuit bărbaţii pe bandă rulantă. „Am cunoscut-o pe Delia pe Facebook, ea m-a abordat…” - bzi.ro

Rabla pentru electrocasnice 2020
Electrocasnice noi[Sursa foto: PixaBay]

Categoriile de produse incluse 

Tot joi, 26 noiembrie, au fost anunțate și categoriile de produse ce vor fi incluse în ediţia din acest an a Programului Rabla pentru

electrocasnice.

„Finanţăm maxim 50% din valoarea unui echipament. Aici avem o noutate - faptul că am introdus, faţă de anii trecuţi, patru categorii noi de produse, respectiv: aspiratoare, uscătoare de rufe, tablete şi laptopuri. Cât priveşte valoarea fiecărui voucher, avem propusă suma de 500 de lei pentru laptopuri, 400 de lei pentru maşinile de spălat vase, aparate de aer condiţionat (inclusiv cele portabile), frigidere sau combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe, 300 de lei pentru maşina de spălat rufe şi pentru tablete. Totodată, pentru achiziţionarea de aspiratoare oferim un voucher de 200 de lei.

Citeste si:Ce mașină și-a tras Nicușor Dan după ce a ajuns primar și a renunțat la ”rabla” din 1986?

Este important să ştim să aceste vouchere vor fi emise în mod electronic. Modalitatea de obţinere a acestora va fi una foarte simplă: practic, fiecare român va intra pe site-ul Fondului pentru Mediu unde nu trebuie să introducă decât datele personale şi categoria de echipament pentru care doreşte să beneficieze de voucher. Se va emite un voucher electronic care va putea fi utilizat atât fizic, în magazinul unui comerciant, cât şi electronic pe site-ul comercianţilor într-un termen de maxim 15 zile. Dacă nu va fi folosită, suma respectivă va putea fi pusă la dispoziţia altui beneficiar care va dori să se înscrie în program în măsura în care vor exista încă fonduri suficiente”, a explicat ministrul Mediului.

Totuși, în anunțul oficial este menționat faptul că fiecare român poate solicita cel mult un voucher pentru fiecare categorie de produse.

Noutățile din acest an

„Condiţia este să ducem fie la magazinul fizic, fie să predăm curierului la achiziţionarea unui produs un electrocasnic vechi din aceeaşi categorie. Aici avem şi două excepţii - la uscătoare de rufe nu este neapărat nevoie să predea exact un uscător de rufe, ci un alt electrocasnic vechi, iar la maşinile de spălat vase se pot preda şi alte tipuri de electrocasnice. În cazul laptopurilor şi tabletelor ne dorim să scoatem din funcţiune calculatoarele vechi şi acolo va trebui să se predea un calculator vechi.

Fiecare român poate să beneficieze de unul sau mai multe vouchere din fiecare categorie. Practic, având nouă categorii, pot obţine nouă vouchere diferite. Faţă de anii trecuţi, când procesarea dosarelor de finanţare se făcea exclusiv manual, anul acesta am solicitat colegilor ca întregul proces de emitere al voucherelor, dar mai ales de validare a acestor vouchere în vederea decontărilor de către comercianţi să fie un proces digital, automatizat şi care să se întâmple în timp real”, a afirmat Mircea Feche.

Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

A șasea tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech a ajuns luni în România!

Toată lumea credea că a murit, însă bătrâna a apărut la căminul de bătrâni vie și nevătămată! "Nu îmi venea să cred.."

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Horoscop Zilnic Luni 25 Ianuarie 2021: Situația financiară este una foarte bună pentru Gemeni

Veste BUNĂ pentru TOATĂ România! Un medic a făcut anunțul momentului: N-am mai avut această situație din aprilie

Otrava care ne intoxică organismul în fiecare zi, fără să știm! Renumitul medic Alin Scarlat avertizează: Duce la boli grave și cancer!

Durere fără margini pentru celebrul artist din România. A murit! Mesaj sfâșietor

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies