Radu Beligan despre unul dintre actorii de la noi: "Il iubesc, asa ceva se naste o data la 100 de ani"

Radu Beligan l-a premiat pe Marius Manole, vineri seară, la gala Metropolis - 7 ani de spectacol, cel mai longeviv artist al scenei româneşti spunând despre Manole că reprezintă pentru teatrul românesc unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani.

Distribuie pe:

Teatrul Metropolis din Bucureşti a împlinit anul acesta 7 ani de la înfiinţare, motiv pentru care reprezentanţii instituţiei au organizat, vineri seară, o gală în care au premiat şapte tineri actori. Astfel, Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a fost cel care l-a premiat la Gala Metropolis pe Marius Manole, spunând că destinul acestuia din urmă îl oglindeşte pe al său.

Totodată, Beligan a spus că Manole este unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani.

"Să nu mă întrebaţi de ce îl iubesc. Pentru că aşa e el, pentru că aşa sunt eu. Între mine şi Marius Manole sunt 60 de ani, dar destinul lui îl oglindeşte pe al meu. Amândoi ne-am născut pe plaiurile Moldovei, doi băieţi sărăcuţi, dar avizi de învăţătură. Amândoi suntem, într-un fel sau altul, legaţi de dulcele târg al Ieşilor, unde ne-am făcut studiile şi unde, pentru prima oară, am călcat într-un teatru. Aceleaşi începuturi, aceleaşi roluri. Silueta fragilă a tânărului de azi îmi aduce aminte de alura famelică a tânărului de ieri. Puterea lui de muncă, obiect al admiraţiei, dar şi al oprobriului public - trei, patru spectacole pe zi, 'când se mai potoleşte şi ăsta?' - îmi aduce aminte de cea mai frumoasă perioadă din propria-mi tinereţe. De talent, ce să mai vorbim, îl întrece pe al meu. Una peste alta, cred cu tărie că Marius Manole reprezintă pentru teatrul românesc şi pentru generaţia lui unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc doar o dată la o sută de ani", a declarat Radu Beligan, înainte de a-i oferi premiul lui Marius Manole.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate