Radu Pietreanu nu mai are nevoie de vreo prezentare. Cariera sa de zeci de ani, emisiunile, show-urile și evenimentele pe care le-a bifat l-au adus pe culmile succesului, fiind acum unul dintre cei mai apreciați actori și cântăreți de la noi.
Fiecare apariție a sa este una care aduce zâmbetul pe buze privitorilor și o stare de bine, dar și el este mereu cu voia bună la purtător. Însă, ce nu știe multă lume este faptul că în spatele optismului actorului stă ascunsă o adevărată dramă.
Radu Pietreanu: ”Pot să fiu un exemplu pozitiv pentru cei care o pățesc”
În cadrul podcast-ului lui Micutzu, Radu Pietreanu a dezvăluit că în urmă cu doi ani a fost diagnosticat cu cancer la plămâni. Boală care inițial l-a doborât, dar care acum îl poate face un exemplu pentru cei care se confruntă cu aceeași problemă.
Mai mult decât atât, aflarea diagnosticului l-a făcut să se lupte și cu o dură depresie, recunoaște el. Astfel, timp de trei săptămâni, actorul a fost mai mult mort decât viu, spune el, ajungând numai piele și os.
”Pot să fiu un exemplu pozitiv pentru cei care o pățesc.
Am avut cancer la plămâni. Am intrat în depresie. Când am auzit de cancer, nu știam prea multe. Am și murit un pic, un minut să zic așa. Pe lumea cealaltă e o liniște… Eu vreau prieteni, vreau gălăgie. Când m-am întors, trecuseră trei săptămâni pe pământ. Eram un cadavru care a stat trei săptămâni pe o canapea, fără să vorbească, fără să mănânce, fără să nimic. Slăbisem 36 de kilograme.
De la 96 de kg, aveam 60. Când m-am ridicat, am făcut doi pași, am căzut. Nu mai aveam carne între piele și os”, a declarant Radu Pietreanu.
Însă, după ce a conștientizat că doar luptând poate învinge temuta boală, Radu Pietreanu s-a lăsat pe mâna medicilor, dar s-a agățat și de pasiunile care-l fac să simtă că are pentru ce trăi.
Muzica și actoria l-au ținut în viață, dorul energiei de pe scenă și a aplauzelor oamenilor l-au făcut pe actor ca în doar câteva luni să se vindece.
În lunile de vara a fost diagnosticat cu cancer la plămâni, iar în octombrie a început să se recupereze cu pași mici și cu gândul la viața pe care a dus-o în lumina reflectoarelor. Astfel, o lună mai târziu, și-a reluat concertele prin țară, liniștea statului pe canapea nefiind pentru el un remediu, ci dimpotrivă.
”M-am dus la tratamente, m-am făcut bine. Aflasem de boala în vară. Prin octombire m-am făcut bine. Am pus mâna pe chitară, după trei săptămâni, deși am zis că nu mă mai interesează scena. (…) Mai mult de 20 de minute nu rezistam pe scenă. Încet, încet, mi-am revenit, am reînceput turneele. De fapt, asta mă ține în viață, energia pe care am dezvoltat-o de-a lungul vieții. Liniștea aia pe care am simțit-o atunci nu e bună. Liniștea aia arată că ai ieșit din scenă, ai ieșit din rol, ai ieșit din viață. Trebuie să faci ceva”, a mai adăugat c elebrul actor.