WOW

Radu Vâlcan în rolul de ispită? Ce a declarat prezentatorul de la Insulă

Radu Vâlcan a fost întrebat dacă ar vrea să participe în rolul de ispită la emisiunea pe care o prezintă. Ce a spus moderatorul de la Insulă.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

Radu Vâlcan a fost prezentatorul emisiunii „Insula iubirii” în toate cele patru sezoane difuzate până acum. Căsătorit și cu doi copii acasă, el nu este în poziția în care să joace un alt rol în emisiunea pe care o moderează în Thailanda.

Cu toate acestea, invitat într-o emisiune de televiziune, Radu Vâlcan a fost întrebat dacă ar accepta să participe în show și să aibă rolul de ispită. El a spus că nu se conseideră potrivit pentru acest rol și că nu ar accepta nici dacă ar avea un alt statut.

„Cred că îţi trebuie foarte mult curaj să faci asta şi chiar îi admir pe toţi, pentru curajul de care dau dovadă. Pur şi simplu n-am talent. Cred că ispitele care iau parte în acest reality sunt făcute pentru aşa ceva", a declarat Radu Vâlcan la televizor.

Citeste si: Pavel Bartoș, declarație emoționantă despre familia lui: „Mergeam împreună pe stradă şi, din reflex, am luat-o de mână. Şi când m-am uitat era lângă mine un...”

Radu Vâlcan și Adela Popescu au devenit părinți în urmă cu puțin timp

Actrița și prezentatorul formează un cuplu extrem de reușit și au doi băieți mic. Pentru ca Alexandru, cel de doi anișori, să nu devină gelos pe frățiorul de doar câteva luni mama este extrem de atentă cu timpul pe care îl petrece în compania lor.

„Alexandru se poartă cu el în funcție de cum ne purtăm noi. Pentru el, noi suntem cei mai importanți, așa că și el trebuie să înțeleagă că el este cel mai important. Are timp suficient, în viitor, să înțeleagă că lucrurile se împart, mă refer la dragoste. În clipa asta suntem foarte atenți. Am grijă de fiecare dată ca Andrei să fi mâncat deja în clipa în care Alexandru ajunge acasă, astfel încât toată atenția mea, a noastră să se îndrepte către el. Mă joc cu el mai mult decât mă jucam până acum, Radu petrece mai mult timp decât petrecea până acum, tocmai ca să nu simtă apariția unui dușman, că pentru el asta este Andrei”, a încheiat Adela.

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol