Raluca Pastramă, mesaj emoționant pe rețelele de socializare pentru cel mai important bărbat din viața ei: „Te divinizez”

Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, nu se mai ascunde! Cine a trecut pe primul loc în viața ei, după divorțul de artist?!

Raluca Pascu
Raluca Pascu [Sursa foto: Instagram]
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Raluca Pastramă și Pepe au divorțat în urmă cu câteva luni la notar, după un mariaj care a durat 8 ani de zile, din care au rezultat și două fetițe superbe. Relația lor dădea semnă că se răcește încă de la finalul anului trecut, dar toată lumea spera că cei doi vor ajunge la sentimente mai bine.

Nu a fost așa, iar decizia unei separări definitive a venit la scurt timp. Acum, toată lumea vrea să știe care va fi următorul pas al celor doi, de vreme ce acum merge pe drumuri separate. Ambii au suferit și încă suferă enorm după divorț, așa că puțin probabil să-și refacă viața atăt de rapid. 

Totuși, Raluca Pastramă a luat pe toată lumea prin surpindere cu ultima postare de pe rețelele de socializare. Focoasa brunetă i-a transmis un mesaj înduioșător celui mai important bărbat din viața ei, adică fratelui ei. Iată ce ia scris vedeta! 

Bombo Pastramă și fiul său
Bombo Pastramă și fiul său [Sursa foto: Instagram]

Raluca Pastramă, mesaj pentru fratele ei pe rețelele de socializare

Fosta soție a lui Pepe i-a transmis un mesaj emoționat lui Bombo Pastramă, fratelui ei, care a reușit să o înduioșeze enorm prin grija pe care i-o acordă fiului său.

Raluca a ținut să posteze o imagine cu acesta și să scrie și câteva rânduri în care îi destăinuie cât de mult îl apreciază pentru felul în care își tratează băiețelul. 

Citeste si: Polițiștii italieni s-au apropiat de această prostituată. Ce le-a zis tânăra, în limba română: „Am 25 de ani și…”- bzi.ro

Citeste si: Raluca Pastramă, adevărul despre o nouă relație: „Nu o să rămân singură la 30 de ani”

„Ce te iubeam eu înainte, acum te divinizez pentru felul in care ai grija de puiu' tău! @bombo.pastrama Baietii vietii mele!!!”, i-a transmis Raluca Pastramă fratelui ei pe contul de Instagram.

Raluca Pascu
Raluca Pascu [Sursa foto: Instagram]

Pepe și Raluca nu au făcut Paștele împreună 

Artistul infirmă că ar fi petrecut de Paște alături de fosta soție.

Citeste si: Pepe, dezvăluiri despre latura sa mai puțin cunoscută de public: „Eu am fost bisericos tot timpul”. Unde merge artistul frecvent pentru rugăciune

„A fost un Paște frumos, plin de iubire. Am fost și la Arsenie Boca în Vinerea Mare. Sâmbătă am fost cu fetițele, am petrecut în familie. Duminică am avut și concert cu Paloma, cu care am lansat și noua piesă „Înger”. A fost un Paște altfel, mult mai emoționant.

Duminică după-amiază a venit Raluca și le-a luat. Nu am fost la aceeași masă împreună. Nu s-a întâmplat asta. Presa a vrut să ne împace, dar nu e OK. Totul a pornit de o săptămână înainte când m-a sunat cineva să mă întrebe ce lansez. Cu fetele, ce își doresc de iepuraș? Și fetele cu cine îl faci? În familie! Ok, pa. Mi s-a părut un pic mai altfel pentru că după atât pandemie, atâtea încercări și un an foarte greu”, a dezvăluit Pepe.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Raluca Pastramă a trecut prin momentele dificile după divorțul de Pepe: „Eram ca o umbră...”

Raluca Pastramă, primul interviu după divorțul de Pepe! Cum se înțelege cu foștii socri: „Nu discutăm”

Pepe a pus ochii pe o animatoare din Capitală! Cum a reacționat când a văzut-o goală pe focoasa șatenă

Dana Budeanu, previziuni despre următorul val de Coronavirus

Veste ȘOC pentru cei vaccinați cu AMBELE DOZE! Este bomba zilei. Cutremur în lumea medicală

BOALA secretă pe care o avea Christian Eriksen. Cum a ajuns fotbalistul danez să se prăbușească inert pe teren

Cutremur în presă. A fost găsit mort în propria casă

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies