
Pe 5 decembrie, cunoscutul rapsod Grigore Leşe a făcut scandal la un concert de la Târgu Lăpuş, pe care l-a întrerupt, pe motiv că o femeie a intrat în sală după începerea spectacolului. În mediul online, artistul a fost aspru criticat pentru gestul său extrem, dar au existat şi voci care au sărit în apărarea muzicianului, multe dintre opinii fiind unele pertinente.
”Grigore Leşe nu e rapsod popular.
Nici culegător de folclor. Nici muzicant, nici lăutar, nici maimuţoi naţionalist de platou televizat. Nu când vrem şi credem noi. Eventual când are chef. Şi are dreptul.
Este, în schimb, doctor (nu doctorand cum ziceam iniţial) în muzică, cu lucrarea publicată (şi impecabilă la citit, de altfel). Unul dintre puţinii locali care înţelege şi trăieşte muzica de trecere. L-am văzut şi auzit horind alături de şamani şi dervişi. Şi a fost minunat.
Mai este, în primul rând, artist, cu toţi demonii şi hachiţele aferente, cu o vârstă şi un trecut greu de dus uneori. Are şi o carte despre asta, la fel de bine scrisă ca cea despre hore. A fost mereu un perfecţionist fixist, obsedat de poveşti pe care nimeni nu mai are neapărat chef să le asculte. În nebunia lui insuportabilă a promovat şi promovează zeci de muzicieni din Maramureş, România, Armenia sau Orientul Mijlociu, aducându-I lângă jazzişti sau solişti de operă, cu multe CD-uri şi sute de ore de filmare drept probă.
În Stoiceni, lângă Târgu Lăpuş, pe plaţul de casă primit de la primărie, a ales să ridice, puţin câte puţin, o casă tradiţională de o odaie, poate ultima din felul ei. În jurul ei se întâmplă vara concerte cu muzicieni de la noi şi de afară, hore pe tăcute acompaniate de clopote tibetane, se deschid cerurile de Armindeni şi se colindă cum se cuvine de Crăciun.
Grigore i-a dăscălit pe consătenii care i-au întrerupt un concert pro-bono. La nervi şi (oarecum) pe bună dreptate. Apoi a continuat spectacolul (nu concertul) pe care venise să-l ţină. Cum o să tot facă de acum înainte, cu sau fără voia voastră”, a sărit în apărarea lui Leşe poetul Vlad Tăuşance, cel care a coordonat campania din mediul online a lui Klaus Iohannis, în 2014.