kanald.ro
Evenimente
Răsturnare șocantă de situație! Accidentul în care Bogdan a murit carbonizat nu ar fi fost o pură întâmplare! Anchetatorii iau în calcul un scenariu sumbru, după ce i-au aflat trecutul polițistului de 22 de ani
Bogdan, tânărul de 22 de ani care a murit într-un tragic accident rutier ieri, 5 iunie, ar fi încercat să se sinucidă, teorie luată în calcul de anchetatori.
O tragedie de nedescris a avut loc ieri, 5 iunie, în Brăila, atunci când un tânăr polițist de doar 22 de ani, Bogdan pe numele său, a murit în urma unui accident rutier. Din primele detalii privind acest caz, Bogdan nu s-ar fi asigurat atunci când a intrat într-o depășire deosebit de periculoasă, intrând în coliziune cu o cisternă ce transporta benzină.
Totuși, ancheta se complică, asta pentru că de curând oamenii legii au aflat trecutul lui Bogdan, fiind luată în calcul chiar teoria unei posibile sinucideri. Se pare că în trecut tânărul polițist ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, fiind salvat atunci de părinții lui care l-au găsit în baie și care au apelat de îndată numărul special pentru situații de urgență, 112.
”Din primele verificări efectuate, se pare că şoferul autoturismului ce a fost găsit carbonizat ar fi un tânăr, de 22 de ani, din Brăila, încadrat din sursă externă în luna noiembrie 2022 la Poliţia Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică. De asemenea, având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind o tentativă de suicid a acestuia, precizăm că, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 19:30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe fiul său, de 22 de ani, din Brăila, inconştient în cadă”, a transmis Poliţia Brăila.
La momentul acela, Bogdan a scăpat cu viață, fiind preluat de un echipaj medical care i-a acordat primul ajutor, fără a necesita internarea.
Lui Bogdan i-a fost retrasă arma din dotare
Lui Bogdan i se suspendase arma din dotare pentru o perioadă de timp, iar acesta nu a mai avut dreptul nici la activități care presupun relația cu publicul, iar în tot acest timp, tânărul a trecut și prin 7 ședințe de terapie.
”Având în vedere cele constatate, au fost efectuate şapte şedinţe de asistenţă psihologică de specialitate. De la momentul incidentului, poliţistului i-a fost retras armamentul din dotare, desfăşurând activităţi ce nu presupune relaţia cu publicul până la data de 30 aprilie a.c. Începând cu data de 1 mai a.c., a efectuat serviciul de pază la sediul Poliţiei Municipiului Brăila cu armamentul din dotare. În această perioada, nu au fost observate schimbări de comportament de natură a ridica suspiciuni”, au mai precizat polițiștii.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Reamintim că Bogdan a intrat în coliziune cu o cisternă ce transporta benzină, iar în urma impactului tânărul a murit carbonizat, pompierii chinuindu-se mai bine de 2 ore să lichideze flăcările.