
In articol:
- Războinicii câștigă cel mai prețios premiu al săptămânii la Survivor România
- Reacția Faimoșilor după ce au pierdut meciul de comunicare
Războinicii au câștigat cel mai râvnit premiu al săptămânii la Survivor România. Echipa albastră s-a impus în fața Faimoșilor cu scorul de 10-7, în meciul pentru comunicare.
Războinicii câștigă cel mai prețios premiu al săptămânii la Survivor România
Miza meciului pentru comunicare este cea mai dorită de concurenții Survivor România. În această săptămână, învingătorii primesc mesaje audio din partea oamenilor dragi de acasă.
Mai mult, Războinicii primesc o boxă din partea Radio impuls, pentru a asculta muzică timp de 24 de ore. Andrei este fericit pentru că a reușit să aducă echipei sale punctul decisiv și spune că s-a gândit la tatăl său pe traseu.
„Sunt fericit că am adus ultimul punct, e cel mai dulce, am avut o săptămână perfectă, toate cu victorii. Plus astăzi jocul de comunicare. Abia așteptăm să primim mesajele de la cei de acasă. Ultimele zile au fost mai proaste, că mă gândeam la tatăl meu. Am spus că dacă iau două puncte, înseamnă că tata e bine, și am adus două puncte”, a declarat Andrei.
Sorin este în culmea fericirii pentru că are alături echipa pe care și-a dorit-o întotdeauna. „Pentru mine e cel mai important joc, de data asta nu am plâns pentru că o să primesc ceva de acasă, am plâns pentru starea pe care o am în echipă. E fix echipa pe care mi-am dorit-o ce mai mult, de la început”, a declarat Războinicul.
Faimosii pierd la Survivor România[Sursa foto: Captură KANAL D]
Reacția Faimoșilor după ce au pierdut meciul de comunicare
Faimoșii nu au avut nicio șansă în fața Războinicilor. Mai mult, Zanni este de părere că urmează o perioadă grea pentru ei, cu mai multe înfrângeri. „Mi se întâmplă rar să pierd câte două puncte, nu mă reprezintă înfrângerile, nici nu mă supără prea tare.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Nu avem încredere în noi ca echipă. La un moment dat am crezut că vom câștiga, dar am pierdut niște puncte pe care nu trebuia să le pierdem. Noi suntem făcuți să suferim de acum înainte. Eu sunt pregătit să pierdem și să suferim”, a declarat Zanni.
Elena Marin explică de ce nu a reușit să aducă niciun punct echipei și pune totul pe seama nominalizării ei. „Am dat tot ce am putut, mi-am dorit enorm aceste două puncte. Este o cădere psihică, de două zile noaptea nu m-am odihnit, pentru că am plâns. Am un gol în stomac, îmi este frică de consiliul care va urma. Această frică și cădere psihică au dus la căderea de astăzi. Îmi doresc din toată inima să lupt până la capăt și dacă rămân în această competiție, promit să-mi revin”, a spus Faimoasa.