kanald.ro
Răzvan, jandarmul împușcat accidental
Răzvan, jandarmul împușcat accidental
Actualitate
S-a aflat identitatea jandarmului care a fost împușcat accidental de un coleg în timpul unui exercițiu de tragere.
Ies la iveală detalii cutremurătoare în cazul tragediei din interiorul Jandarmeriei Române. Agentul de la Brigada Specială de Intervenție care a fost împușcat accidental în cap chiar de un coleg este Răzvan, un tânăr de doar 27 de ani.
Și-a pierdut viața printr-o greșeală, spun superiorii lui, în timpul unui stagiu de pregătire, atunci când arma pe care o ținea colegul său s-a descărcat accidental. Toți oamenii care l-au cunoscut sunt acum devastați. Se pregătesc pentru înmormântare și își varsă amarul pe rețelele de socializare.
„L-am cunoscut pe Răzvan. Un băiat de nota 10. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Drum lin către îngeri şi putere celor apropiați pentru a putea trece peste această tragedie", a spus o cunoștință, conform Observatornews.ro.
Răzvan, jandarmul împușcat accidental
Pe lângă activitatea sa din Jandarmerie, Răzvan era pasionat de călătorii, dar și de sport. Era monitor de ski pe o pârtie din Azuga, iar foștii lui colegi au doar cuvinte de laudă la adresa sa. Nimeni nu se aștepta ca o astfel de tragedie să aibă loc.
„Astăzi am pierdut un coleg monitor foarte bun.
Moartea lui Răzvan, considerată un accident de oficialii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, este acum anchetată. Un procuror militar se ocupă de caz, urmând să stabilească ce a dus, de fapt, la decesul subofițerului de 27 de ani.