kanald.ro
        Vedete
Constantin Enceanu, cel mai mare regret înainte ca Petrică Mîțu Stoian să fie înmormântat. Ce i-a transmis pentru ultima dată: ”Îmi pare rău că n-a ascultat de mine”
Constantin Enceanu a vorbit despre bunul său prieten, Mîțu Stoian, înainte ca acesta să fie înmormântat!
Constantin Enceanu a făcut declarații dureroase despre bunul său prieten, Petrică Mîțu Stoian, care urmează să fie înmormântat în această după-amiază. Cântărețul din Oltenia i-a transmis un ultim mesaj colegului său de breaslă în care i-ar fi spus lui Petrică că îi pare rău că nu a ascultat de el, atunci când i-a spus să nu plece la clinica respectivă. Enceanu i-a îndrumat pe Mîțu Stoian să nu meargă să facă tratamentul respectiv. În zadar a fost.
 
Constantin Enceanu: ”I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine”
”Foarte greu, foarte greu, dragilor. Nu-mi doream să particip la astfel de evenimente, nu prea mi-au placut astfel de evenimente, chiar daca am participat, am facut-o discret si m-am retras pentru ca nu-mi plac…astăzi voi fi alături de Petre până când o să arunce țărâna pe el. Mă gândeam ce o să fie de acum înainte, deocamdată nu ne dăm seama. Suntem încă bulversați, dar deocamdată îl știm lângă noi și tot îl aștept să vină. Nu se poate. Aștept să mă sune, să mă întrebe…
Ultima dată când am vorbit cu el a fost joi seara, când am terminat filmările..am tot vorbit și am tot bătut moneda pe această plecare a lui, pentru că nouă ne-a spus de la filmări că vrea să plece, am tot glumit, i-am spus: ”Nu pleca”. În final, când ne-am despărțit telefonic, joi, pentru că el ajunsese acasă, mi-a zis: ”Ma duc să mănânc, hai pa, mâine dimineață la prima oră plec”. Nu era Petre omul ăla care să ne dea semne că are o afecțiune, că suferă de vreo boală. Știam că are probleme cu inima…
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine, el să știți că în multe chestii mă consulta și chiar asculta. Aveam puterea de a-l convinge, niciodată nu l-am învățat de rău. Eu cu Petre nu ne-am certat niciodată. Petre nu era omul care să se certe. Voi pomeni de fiecare dată de el, îmi va fi foarte greu, urma să avem și un eveniment împreună. Imaginați-vă cât de greu o să-mi fie să merg la acel eveniment și știu că Petrică nu o să mai vină. Este greu”, sunt mărturisirile dureroase făcute de Constantin Enceanu, la Biserică.