
kanald.ro
Social
Bărbatul se întorsese în țară cu planul pus la punct, însă a fost împiedicat de oamenii legii să-l ducă la bun sfârșit.
Un român, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut de oamenii legii chiar înainte de a ajunge acasă, la soția lui și la mama acesteia. Bărbatul se întorcea din Belgia, însă pe drumul său spre casă a fost oprit de polițiști și arestat pe loc. Se pare că revederea dintre el și partenera lui de viață nu avea să fie una emoționantă, ci avea în plan să o ucidă și pe ea, dar și pe soacra lui. Oamenii legii au reușit să împiedice crima! Cum s-a aflat totul?
Sâmbătă, 4 iunie, bărbatul a intrat în România și s-a îndreptat glonț către locuința în care stă soția și mama acesteia. Românul avea un singur plan: acela de a le ucide pe cele două femei. Doar că pe drum a fost oprite de polițiști și arestat preventiv. Hunedoreanul a fost oprit în trafic, pe autostrada A1, între localităţile Ilia şi Deva, înainte de a-și duce planul la bun sfârșit.
Acesta a introdus în țară mai multe arme și chiar muniție. El a fost dus în fața judecătorilor din Hunedoara, care au dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile. Bărbatul este acum cercetat pentru contrabandă calificată, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
„Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat ameninţări cu moartea fostei sale soţii şi mamei acesteia prin intermediul unor reţele de comunicare, şi-a procurat dintr-un stat european şi a deţinut şi transportat fără drept o armă letală cu ţevi lise şi trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat şi un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum şi muniţie aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale, ascunzându-le în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea”, a declarat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.