WowNews logo WOWnews
Stories
Catinca și Ștefan 
Catinca și Ștefan 

Vedete

Catinca și Ștefan de la „Casa Iubirii” vor deveni părinți?! Fosta concurentă a vorbit despre sarcină, imediat după ce și-au oficializat relația

Catinca a dezvăluit dacă ea și Ștefan vor deveni sau nu părinți, la scurt timp după ce și-au început relația.

Telespectatorii emisiunii „Casa Iubirii” au fost surprinși atunci când doi foști concurenți ai emisiunii, respectiv Catinca și Ștefan, s-au cuplat la scurt timp după ce tânărul a părăsit competiția, mai ales că ei nu s-au intersectat în cadrul acesteia, căci au concurat în sezoane diferite. Totuși, în urmă cu câteva zile, cei doi și-au oficializat relația, iar acum șatena a vorbit și despre o posibilă sarcină.

Deși au dezvăluit că formează un cuplu în urmă cu foarte puțin timp, asupra Catincăi și a lui Ștefan deja au început să planeze zvonuri legate de o posibilă sarcină. Mulți dintre cei care i-au susținut în cadrul emisiunii „Casa Iubirii” au început să se întrebe dacă relația dintre foștii concurenți evoluează atât de repede și dacă se pregătesc deja să devină părinți.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată

Recent, însă, Catinca a lămurit situația, după ce a fost întrebată, pe Instagram, dacă va deveni sau nu mamă în viitorul apropiat. Șatena a rupt tăcerea în a infirmat zvonurile, spunând că nu este însărcinată.

„Internaut: Oamenii spun că tu ești însărcinată.

Catinca: Doamne Ferește, nu sunt însărcinată!!!”, a transmis Catinca, pe Instagram.

Citește și: „Gemeni” Larisa a vorbit despre sarcină, la scurt timp după eliminarea din „Casa iubirii”. Fosta concurentă i-a luat pe toți prin surprindere cu această dezvăluire

Mesajul transmis de Catinca pe Instagram

[Sursa foto: Instagram]

Cum s-au cunoscut Catinca și Ștefan?

Catinca a fost concurentă în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Casa Iubirii”, în timp ce Ștefan a pășit în competiție în cel de-al treilea sezon al acesteia. Totuși, deși nu s-au întâlnit în emisiune, între cei doi s-a creat o conexiune puternică după ce tânărul a fost eliminat.

În cadrul unui live pe TikTok, Catinca a dezvăluit că l-a plăcut pe Ștefan încă de când l-a văzut la televizor, însă a așteptat ca acesta să iasă din competiție fără o iubită, pentru a-l contacta. Astfel că, după ce fostul concurent a fost eliminat, șatena a și făcut primul pas, după cum chiar ea a recunoscut.

„Catinca: M-am gândit: «Ce e cu băiatul ăsta de e așa arogant?». Dar după, când m-am uitat la tine și te-am urmărit, am zis: «Asta sigur trebuie să fie al meu!».

Citeste si: Motivul pentru care Cristian Botgros s-a aflat și el la Balul Bobocilor, unde Andreea Cuciuc și-a pierdut viața! Cum a resimțit acesta, întregul moment? "Nu m-am așteptat la așa o chestie!" - kfetele

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro

Citeste si: Lucia s-a prăbușit în lacrimi după ce Veronica i-a spus asta. Restul fetelor au fost nevoite să intervină: "Ajunge! De ce faci asta?". Ce se întâmplă în aceste momente cu concurenta din Casa Iubirii:

Ștefan: Ce vrei să fac?! Ăsta sunt. Toata lumea zice că sunt arogant. Până mă cunosti, durează o grămadă.

Catinca: Vedeți?! V-am spus ca a fost arogant, mie așa mi s-a părut. (…) Am ținut să precizez faptul că eu te-am căutat după ce am aflat că ai ieșit. Eu l-am căutat și mi-a răspuns după câteva zile. În timpul emisiunii nu am vorbit, cine a fost la mine pe live știe că eu am zis că îl aștept să iasă fără iubită”, au povestit Catinca și Ștefan, în timpul live-ului de pe TikTok.

Citește și: Fetele din ”Casa Iubirii” au rămas mască atunci când au văzut cine a intrat în emisiune! Nu și-au putut stăpâni reacția când și-au dat seama că este vorba despre un