kanald.ro
Vedete
Motivul pentru care Victor Cornea a ales să o ceară de soție pe Andreea Bălan chiar în avion! Și artista a rămas uimită când a aflat asta: „Mi s-a părut extrem de frumos”
Andreea Bălan a făcut o serie de noi declarații despre cererea în căsătorie! De ce a cerut-o Victor Cornea de soție fix în avion?!
Andreea Bălan a spus cel mai sincer ”Da” din viața ei, asta după ce Victor Cornea a cerut-o de soție fix în avion.
De asemenea, pentru mulți locația evenimentului a fost una neașteptată, la fel și pentru cântăreață, care a ținut să afle chiar de la logodnicul ei de ce a ales să o ceară de soție în avion.
„L-am întrebat de ce a făcut așa în avion și a făcut-o pentru că el petrece majoritatea timpului în zboruri către turneele de tenis și totodată, a vrut să fie mai aproape de divinitate și mi s-a părut extrem de frumos să fie așa cu martori, cu cei 150 de pasageri, 150 de suflete care au vibrat alături de noi. A fost cea mai frumoasă cerere în căsătorie”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul unei emisiuni TV.
Andreea Bălan, extrem de fericită după ce a fost cerută de soție
Andreea Bălan nu se aștepta să fie cerută de soție chiar în avion, dar după acest moment, vedeta radiază de fericire și a povestit pe îndelete cum s-a întâmplat totul.
„Sunt extrem de emoționată, sunt fericită, nu mă așteptam la așa ceva. Am crezut că o să fie un zbor normal, cu spiriduși, spre Laponia și la un moment dat, am auzit în toată aeronava despre o scrisoare, despre un mesaj pentru Andreea. Am crezut că e vorba de o altă Andreea și când a zis și de Victor, mi-am dat seama că e vorba despre mine și instant Victor s-a așezat în genunchi în fața mea și abia atunci mi-am dat seama despre ce e vorba”, a mai spus Andreea Bălan.