kanald.ro
Evenimente
Accident în lanț în Ialomița! Șase persoane au fost rănite, după ce patru mașini s-au ciocnit puternic. Prrintre victime se află și un copil de 5 ani
Carambol cu patru mașini într-o localitate din Ialomița. Șase persoane au fost rănite, printre care și un copil de 5 ani.
Accident teribil în localitatea Movilița din Ialomița. Astăzi, în data de 8 decembrie, în jurul orei 12:35, patru mașini s-au ciocnit. La fața locului au ajuns imediat echipajele de salvare, care au intervenit în ajutorul posibilelor victime.
La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un ATPVM și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița.
„În jurul orei 12:35, dispeceratul inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Movilița, în care au fost implicate 4 autoturisme și 6 persoane”, a transmis ISU Ialomița.
Imagine de la locul accidentului din Ialomița
Două persoane au ajuns la spital după accident
În carambolul în care au fost implicate patru mașini , șase persoane s-au ales cu răni. Printre acestea se numără și un copil cu vârsta de aproximativ 5 ani.
Mai mult, doi șoferi au fost transportați imediat la Spitalul Pantelimon și la Spitalul Floreasca din Capitală, pentru a primi îngrijiri medicale. Restul victimelor au refuzat să meargă la unitatea medicală.
„În urma coliziunii cele 6 persoane ( printre care și un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani) conștiente și cooperante au fost evaluate medical, ulterior două dintre victime ( șoferii ) au fost transportate la Spitalul Floreasca, respectiv Spitalul Pantelimon, iar celelalte au refuzat transportul la unitatea spitalicească”, au mai spus autoritățile.