kanald.ro
Divertisment
Zanni s-a botezat în religia penticostală: „Credeam că Dumnezeu e ca Harry Potter”. Primele imagini VIDEO de la momentul care i-a schimbat viața. Culiță Sterp i-a și transmis un mesaj
Zanni, câștigătorul unui concurs de supraviețuire și unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc, și-a surprins fanii cu o decizie care arată o schimbare radicală de direcție în viața lui. Artistul s-a botezat în religia penticostală, iar momentul a fost documentat cu imagini și un videoclip emoționant care au devenit virale.
Același Zanni care cândva umplea scenele și feed-urile cu replici acide, replici de reality-show și tatuaje la vedere, a stat acum umil în fața apei botezului, cu ochii închiși și mâinile împreunate. „Dumnezeu era echivalent cu Harry Potter pentru mine”, a mărturisit el, cu sinceritate dezarmantă, în declarația de dinainte de botez.
„Am venit aici de nevoie, nu m-a spălat nimeni pe creier!”
Pentru cine l-a cunoscut doar ca pe băiatul rebel din emisiuni, imaginea lui Zanni rugându-se în fața adunării penticostale e, probabil, un șoc. Dar pentru el, este o mântuire. Artistul a declarat că nu faima, nici banii sau concertele nu i-au oferit liniștea – ci credința.
„Mă rog alături de voi în fața lui Iisus Hristos să mă folosească cât se poate de mult, să mă folosească până îmi rup picioarele doar în rugăciune”, a spus el cu lacrimi în ochi. „Nu m-a spălat nimeni pe creier. Am venit aici de nevoie, pentru că lângă voi și lângă lume nu am găsit ceea ce aveam nevoie.”, a spus Zanni înainte de botez.
@donea.vlad #Dublin #ireland #zannidache #god #victorious #heaven #baptism ♬ original sound- Donea
Zanni a vorbit deschis despre trecutul său întunecat, despre copilăria grea petrecută într-un cămin de copii, despre fratele care s-a sinucis din cauza depresiei și despre felul în care el însuși s-a „transformat în furie” ca un scut împotriva durerii.
„Mulți care n-au ajuns ce am ajuns eu, au pierdut lupta – unii cu viața, alții cu drogurile, alții cu pușcăriile”, spune Zanni, în fața camerei. „Eu am câștigat în viață, am câștigat Survivor de două ori.
„M-am pocăit. Nu pentru like-uri. Pentru sufletul meu”
Într-un podcast recent, Zanni a explicat pe înțelesul tuturor ce înseamnă pentru el acest pas: „Este un termen corect, dar pe care lumea nu îl înțelege. Să te pocăiești înseamnă să îi ceri lui Dumnezeu să îți ierte păcatele, să o iei pe calea asta mai curată.
În acest nou drum, familia Fiț a fost sprijinul de care avea nevoie. „Mulțumesc familiei Fiț, ei sunt cei care m-au adus aici. Anca este cea care a îndrăznit să intre în lumea internetului, care este o lume destul de toxică și eram și eu din lumea aceea.
Nu știam de Dumnezeu.”Zanni nu uită nici de cei care l-au descurajat: „Poate se uită la mine oameni care mi-au zis să nu vin azi la botez: «Nu te boteza! Ăia sunt nebuni, te-au spălat pe creieri». Dar voi nu știți că creierul meu nu e de spălat și nu am câștigat Survivor ca să mă spele cineva pe creier!”
„Viața m-a făcut dur, dar iubirea m-a dus la botez”
Evident, schimbarea nu a venit peste noapte. Zanni a trecut prin iadul interior al unui copil care n-a avut nici părinți, nici iubire, nici siguranță. A învățat să supraviețuiască în jungla emoțională și să-și construiască un scut de agresivitate și succes. Dar toate astea nu i-au adus pacea.
„Mi-am dat seama că în viață e mult mai mult decât like-uri și urmăritori. Am început să caut iubirea adevărată, iubirea autentică, pe care nu prea am văzut-o în oameni. De aceea am văzut-o pe Anca – în toată mulțimea disperată de pe internet, ea era cea care tăcea și se ruga pentru mine necondiționat. Așa este iubirea specială.”, a mai spus Zanni.