Rochiile de nuntă ce vor atrage toate privirile

Autor: Madalina Kovacs

Se apropie sezonul nunților și al evenimentelor selecte. Vara, când păsările ciripesc, florile înfloresc și soarele ne mângâie cu razele sale. Dacă ați fost invitată la un astfel de eveniment și sunteți în căutarea unei rochii pe măsură, care să vă scoată în evidență chipul, ochii și silueta, în rândurile ce urmează vă vom ajuta să o alegeți pe cea potrivită. Să începem!

După o anumită vârstă, doamnele și domnișoarele încep să fie interesate din ce în ce mai mult de modă. Reprezintă un atu să stiți cum să asortați diferite haine, culori, modele și idei în materie de fashion. Și cum spuneam, sezonul nunților ne bate la ușă. Dacă doriți să fiți alături de cea mai bună prietenă într-un moment special, sau sunteți chiar domnișoară de onoare sau nașă, trebuie să alegeți o rochie potrivită. Rochiile elegante sunt un plus în orice garderobă. De la cele lungi, la cele scurte, la cele cu siluetă tip A sau chiar mulate, în acest articol vă vom prezenta cele mai populare tipuri de rochii damă de nuntă pentru ca dumneavoastră să arătați ca în povești. Vă vom vorbi despre materiale, accesorii, lungimi și modele, precum și culori adecvate acestui eveniment. 

1. Materiale

Printre cele mai populare materiale de rochii elegante se numără voalul, tulle-ul, mătasea, dantela și paietele. Fiecare oferă un aspect specific rochiilor și vă lasă să le accesorizați cum doriți.

· Voalul este un material fin, la fel ca toate celelalte, ce este ușor de îngrijit și oferă un aspect neted. De o eleganță imbatabilă, rochia de voal dispune de căptușeală, deoarece este un material ușor transparent. Asortați-o cu o pereche de pantofi eleganți și veți atrage toate privirile.

· Tulle-ul este un material ceva mai aspru și vine cu un aspect vibrant. Și acesta este însoțit de căptușeală, pentru a evita iritarea picioarelor la purtările de lungă durată a rochiei. Dacă alegeți tulle-ul, veți avea un aspect „messy”, dar într-un sens funky și în tendințe, datorită șifonării naturale a materialului. Asortați-o cu o pereche de balerini și nu veți da greș.

· Mătasea este un material foarte fin, cu o strălucire naturală, ceva mai greu de îngrijit, însă unul de milioane. Alegeți rochia de mătase dacă vă doriți să fiți în centrul atenției. Aceasta vine în culori vibrante și oferă un aspect senzual.

· Dantela este, poate, cea mai diafană alegere pe care o puteți face. Încă un material ceva mai greu de îngrijit, din cauza broderiilor lucrate manual de o finețe de invidiat, ce vine din nou însoțită de căptușeală, dantela vă va face să străluciți de la interior spre exterior. Asortați rochia cu accesorii în culori uni, fără model, pentru un look complet.

· Paietele, material cu înfățișare funky și în tendințe, precum colegul tulle, va avea un aspect la modă, strălucitor și asemănător unui glob de disco. Dacă sunteți adepta modei nonconformiste, paietele sunt alegerea potrivită. Asortați rochia cu accesorii în aceeași culoare, și nu veți regreta.

2. Accesorii

Dacă, mai devreme, v-am menționat diferitele materiale din care pot fi confecționate rochiile elegante de excepție, în rândurile următoare vă vom ajuta să le și accesorizați. Pe lângă o pereche de pantofi cu toc, cu vârf ascuțit sau rotunjit, ce vă vor face gleznele să iasă în evidență cu o feminitate garantată, și accesorii obișnuite precum bijuterii, clame, broșe sau poșete, mai puteți da un plus de eleganță rochiei alese și cu ajutorul aplicațiilor. Să spunem că ați ales o rochie simplă, fără model, și parcă simțiți că îi lipsește ceva. Puteți face un drum până la croitoreasa în care aveți încredere și să o rugați să vă aplice diverse broderii, ștrasuri sau volane pe rochie. Acest tip de accesorii mai speciale vă vor face să vă simțiți ca în povești. Optați pentru o broderie cu flori în zona pieptului, într-o culoare distinctă de cea a rochiei, pentru a vă avantaja decolteul; pentru ștrasuri colorate în zona gâtului, pentru a atrage privirile asupra chipului dumneavoastră; sau pentru volane în zona coapselor, pentru a vă evidenția silueta. Sfătuiți-vă cu doamna croitoreasă și vă veți prezenta la nuntă ca o prințesă.

3. Lungimi și modele

Atât lungimea rochiei, cât și modelul său sunt aspecte importante de luat în considerare ca invitată la un eveniment select. Optați pentru rochiile elegante lungi sau midi dacă sunteți domnișoară de onoare. Cele scurte nu sunt chiar indicate nunților. Totodată, și invitatelor obișnuite sau chiar nașelor le sunt indicate aceleași lungimi menționate anterior. Cât despre modele, puteți alege între:

· cele de tip A/drepte – pentru un aspect ca din basme

· cele cu corset – pentru doamnele cu decolteu bogat și o evidențiere atentă a taliei tip viespe

· cele mulate – pentru doamnele curajoase, care își doresc să atragă toate privirile

· cele cu umerii goi – pentru o senzualitate de senzație

· sau cele cu un singur umăr gol – dacă vă doriți o susținere mai mare și un look modern

4. Culori

Înainte de încheiere, am promis să vă sfătuim și în materie de culori. Cele mai potrivite nuanțe pentru rochiile elegante de damă sunt: clasicul negru – potrivit oricărui eveniment, verde sau albastru închis – pentru un look regal, violet – pentru un look modern, sau dusty rose – pentru un look de prințesă, cu finețe.

Acum ajunși la sfârșit, sperăm că articolul nostru v-a fost de folos în materie de rochii dama pentru evenimente selecte. Fie că sunteți nașă, domnișoară de onoare, sau doar invitată la o nuntă, nu ezitați să răsfoiți și mediul online pentru mai multe sfaturi și recomandări, și astfel, veți face alegerea perfectă cu siguranță.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Estetica și funcționalitatea: două laturi ale aceleiași monede în amenajarea locuinței !

Căminele de bătrâni - o necesitate absolută pentru persoanele în vârstă care locuiesc singure

Așa arată dezastrul. Ce a mai rămas după incendiul care a dus la moartea a peste 100 de persoane care participau la o nuntă | FOTO și VIDEO

Oana Roman îi aduce acuzații grave lui Marius Elisei. Acesta s-ar folosi de fetița lor ,,de dragul unei răzbunări’’

EXCLUSIV - Aderarea României la Spațiul Schengen - Analiză. Marius Ghincea: ”Nu avem șanse credibile de a fi admiși mai devreme de 2025” - De ce se opune, de fapt, Austria?

„Astăzi s-a declanșat o avalanșă!” Oana Roman, prima reacție după ce Marius Elisei și-a refăcut viața sentimentală

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf s-au despărțit după un mariaj de 7 ani. Bruneta a confirmat divorțul: "Sunt în sfârșit o femeie liberă care are de unde alege"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies