Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO și în Patrimoniul Mondial în Pericol

Situl Roșia Montană face parte din Patrimoniul UNESCO!

Roşia Montană este în Patrimoniul UNESCO
Roşia Montană este în Patrimoniul UNESCO[Sursa foto: MediaFax Foto]
Autor: Loredana Dobre

In articol:

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO, reunit online la Fuzhou, în China, a decis marți, 27 iulie, includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial. Preşedintele Comitetului, Tian Xuejun, a anunțat că peisajul minier a fost inclus și pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente

de protecție”.

Roşia Montană este în Patrimoniul UNESCO

Decizia ca situl Roșia Montană să fie înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost luată prin consens de Comitetul Patrimoniului Mondial, în cea de-a 44-a sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce are loc online în perioada 16-31 iulie 2021.

Citeste si: Asa arata "Rosia Montana" de la englezi! Un fotograf a realizat imagini cutremuratoare in una dintre cele mai mari mine din lume!  Cariera a fost inchisa in urma cu 12 ani

„Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție.

În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol.

Astăzi, munca de cercetare științifică, documentare și conservare de aproape două decenii a specialiștilor și comunității patrimoniale din România și din lume este răsplătită prin recunoașterea de către UNESCO a valorii universale excepționale a sitului de la Roșia Montană.

Protejat integral ca monument istoric de legislația din România, Peisajul cultural minier Roșia Montană intră astăzi în familia valorilor recunoscute ca relevante pentru întreaga umanitate, valori pentru care solidaritatea internațională se poate transforma în cooperare și asistență tehnică pentru conservarea și restaurare”, transmite Institutul Național al Patrimoniului, instituția responsabilă cu elaborarea dosarelor pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în Lista patrimoniului mondial.

Roşia Montană este în Patrimoniul UNESCO

Cum a reacţionat președintele Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a salutat Comitetului Patrimoniului Mondial. „Salut includerea peisajului cultural minier de la Roşia Montană în patrimoniul umanităţii! Prin eforturi conjugate ale autorităţilor şi specialiştilor, Roşia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a scris președintele României, pe Facebook.

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...- bzi.ro

Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, atrage atenția, într-un mesaj pe Facebook, că includerea sitului Roșia Montană în UNESCO nu interzice viitoarele exploatări în zonă. „În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roşia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegaţia pe care am condus-o) în ianuarie 2017 şi, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) şi nu de întreaga zonă Roşia Montană”.

(...)Înscrierea pe lista Patrimoniul Mondial NU EXCLUDE continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme româneşti sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial”, a scris oficialul, notează Hotnews.ro.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a reacționat marţi, după înscrierea peisajului minier de la Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, și a transmis că este încântat că o muncă de 19 ani a fost răsplătită. „ Comitetul Patrimoniului Mondial a decis înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a dosarului privind Peisajul Cultural Minier Roşia Montană. Am avut aceeaşi abordare, chiar de la începutul mandatului meu, şi sunt încântat că, astăzi, o muncă de 19 ani este răsplătită”, a scris el pe Facebook.

Citeste si: Topul celor mai frumoase locuri de vizitat în România. Care sunt cele mai spectaculoase locuri din țara noastră, pe care le puteți vizita în această vară

Dosarul Roșia Montană, pregătit de fostul ministru al culturii, Corina Șuteu, a fost depus la UNESCO în 4 ianuarie 2017, în ultima zi a guvernului condus de Dacian Cioloș.

Lista Patrimoniului Mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural şi a fost continuată cu o serie de situri culturale: sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mănăstirea Hurezi (1993), Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei (1999), Centrul Istoric Sighişoara (1999), Biserici de lemn din Maramureş (1999). Un alt sit natural înscris în lista UNESCO- Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei.

Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii se află Ritualul Căluşului, Doina, Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească, Jocul Fecioresc, Mărţişorul, Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova.

Procesul Roșia Montană

La începutul anului trecut, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa că Executivul a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie 2020. Compania Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%.

Compania canadiană a anunţat, pe data de 30 iunie 2017, că va chema în instanţă România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei în urma protestelor de stradă.

Citeste si: Ambasada României în Republica Turcia a inaugurat Consulatul Onorific al României la Nevsehir și Kayseri în regiunea istorică Cappadocia

Dosarul Roşia Montană a aprins spiritele în Coaliţie, fiind aşteptată decizie a Guvernului, dacă retrage sau nu dosarul de la UNESCO. Menţinerea dosarului ar putea duce la plata unor sume şi mai mari în procesul intentat de compania Gabriel Resources României, dacă e câştigat de canadieni, susţin majoritatea experţilor. Gabriel Resources a notificat Guvernul Cîţu că va deschide o nouă procedură de arbitraj împotriva României din cauza listării Roşia Montană la UNESCO:, potrivit G4Media.

Avocaţii companiei susţin că zona ar fi trebuit delistată automat ca monument istoric şi ca sit arheologic de către ministerul Culturii după ce Gabriel Resources a obţinut certificatele de descărcare arheologică. Potrivit acestora, listarea în UNESCO ar echivala cu un act de expropriere al zonei şi blocarea de către statul român a posibilităţii de exploatare a zăcământului aurifer.

 

SURSE: Hotnews.ro,   g4media.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

EXCLUSIV Concurenții Survivor România, din nou pe traseu! Nu în Republica Dominicană, ci pe plaja Radio Impuls

Postul Sf Marii 2021. Semnificaţie, tradiții și obiceiuri care se respectă în postul de vară

Fenomenul „vaccinarea le chiuvetă” ia amploare! Ce pot face cei imunizați fictiv dacă vor să se inoculeze pe bune: „Pot beneficia de vaccinare corectă doar dacă se autodenunță”

Ce surprize au pregătit astrele pentru zodii, începând cu noaptea aceasta

Descoperire ȘOC despre Pfizer. Ce efect are asupra copiilor de peste 12 ani

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

ALERTĂ! ESTE VORBA DESPRE PENSII. SCHIMBAREA RADICALĂ care îi vizează pe ROMÂNI

Detalii din interior! Laurenţiu Reghecampf, apărat în divorţul de Anamaria Prodan: ,,Mi-e greu să cred că l-ar putea influenţa cineva”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies