
In articol:
Mulți credincioși se întreabă dacă se spală sau nu rufe în ziua de Rusalii 2023. Iată răspunsul la cea mai frecventă curiozitate cu ocazia zilei Pogorârii Sfântului Duh!
Rusalii 2023
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. De Rusalii, creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Aceasta se sărbătorește la 50 de zile de la Paște și 10 zile de la Înălțare, motiv pentru care i se mai spune și Cincizecime.
Ca în fiecare an, Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paște, astfel că pică mereu într-o zi de duminică. Anul acesta, ziua Rusaliilor 2023 a picat pe data de 4 iunie, iar Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, pe 5 iunie, luni.
Aceste două zile speciale, Rusaliile și Sfânta Treime, sunt declarate zile libere legale și toți angajații, indiferent că lucrează în regim privat sau la stat beneficiază de liber plătit.
În zilele libere de sărbătoare legală nu se lucrează, excepție făcând unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Pogorârea Sfântului Duh
Se spală sau nu de Rusalii 2023
După cum se știe deja, Rusaliile pică într-o zi de duminică, zi de sărbătoare. Este cunoscut faptul că duminica nu se spală rufe, nu se aruncă gunoi și nu se mătură, însă de data aceasta, duminica Rusaliilor, cât și ziua Sfintei Treimi au o mai mare importanță, fiind însemnate cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.
De Rusalii 2023 există mai multe obiceiuri, tradiții și superstiții pe care ortodocșii le respectă, iar printre ele se regăsește și regula potrivit căreia nici în prima, nici în a doua zi de Rusalii NU se spală rufe.
Se spune că persoanele care nu respectă așa cum se cuvine această sărbătoare importantă vor avea parte de rele și vor stârni furia Ielelor, spirite malefice asociate acestei sărbători.
De asemenea, nu doar spălatul rufelor este interzis de Rusalii 2023, ci și treburile în gospodărie sau în jurul acesteia. Astfel că, nu se coase, nu se calcă, nu se lucrează pământul, nu se bat cuie și nu se fac reparații, cele două zile de Rusalii fiind destinate rugăciunii și odihnei.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Citește și: 5 ritualuri care păstrează vie legătura cu strămoșii
Pogorârea Sfântului Duh
Mini vacanță pentru români de Rusalii 2023
Toți angajații, indiferent că activează în regim privat sau la stat vor avea parte de o mini vacanță la începutul lunii iunie 2023. Astfel, începând cu 1 iunie, fiind Ziua Copilului, zi liberă legală, urmând să se facă punte cu weekendul pe 2 iunie, iar mai apoi a doua zi de Rusalii, în data de 5 iunie.
Bugetarii vor primi și data de 2 iunie liberă, fiind punte cu weekendul, însă vor recupera această zi ulterior.
Surse: libertatea.ro, huff.ro