
kanald.ro
Volodimir Zelenski
Evenimente
Cel puțin 23 de ucraineni au murit în timp ce așteptau să își primească pensiile.
Un atac cu bombă lansat de Rusia asupra Ucrainei a făcut zeci de victime în satul Yarova, din regiunea Donețk. Cel puțin 23 de civili au murit, iar 18 au fost răniți. Oamenii așteptau la rând pentru a-și primi pensiile.
Bombardamentul a avut loc marți, în data de 9 septembrie, în jurul orei 12:30. Mai mulți localnici erau adunați la Ukrposhta, serviciul poștal național al Ucrainei, pentru a-și primi pensiile. Au fost luați prin surprindere de bomba care a căzut asupra satului lor, iar mulți dintre ei nu au mai putut fi salvați.
Au fost înregistrate 23 de victime, printre acestea numărându-se atât pensionari locali, cât și angajați ai serviciului poștal. Președintele Zelenski a publicat în mediul online mai multe imagini cu urmările atacului, alături de un mesaj tranșant.
„O lovitură aeriană rusească brutală și sălbatică cu o bombă aeriană asupra așezării rurale Yarova din regiunea Donețk. Direct asupra oamenilor. Civili obișnuiți. Chiar în momentul în care se plăteau pensiile. Conform informațiilor preliminare, peste 20 de persoane au fost ucise. Nu există cuvinte…”, a transmis președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe X.
Imagine de la locul atacului rusesc cu bombă
Președintele Ucrainei a condamnat atacul Rusiei și a tras un semnal de alarmă. Cere ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru acțiunile sale de către marile puteri globale.
„Astfel de lovituri rusești nu trebuie să rămână fără un răspuns adecvat din partea lumii.