
Este vorba despre Florin, un tânăr de 38 de ani care a fost găsit mort în garsoniera de pe Aleea Diham, în sectorul 2 al Capitalei, în această dimineaţă. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a survenit moartea bărbatului. Unul dintre vecinii lui Florin a vorbit despre zgomotele care s-au auzit din locuinţa tânărului de 38 de ani.
De asemenea, în scara blocului s-au găsit şi pete de sânge.”Ne-am intersectat, un vecin cumsecade, retras într-un fel. Nu am cunoscut foarte multe. Nu se obişnuia să facă chefuri sau scandal, aş fi auzit că sunt pensionar şi stau acasă. S-au auzit aseară zgomote ciudate, gâfâieli, că s-ar întâmpla ceva. Erau liniştiţi, corecţi. Nu a durat mult, vreo cinci minute maxim. Am simţit în bloc că s-au alertat câteva persoane, domnul administrator a sunat la 112. Nu s-a auzit nimic, poate a avut un anturaj mai liniştit, nu s-a auzit că cineva ar face ceva deosebit, faţă de alte seri. S-au auzit gâfâieli de parcă torturează pe cineva. Cred că de un an de zile maxim locuia aici”, a spus unul dintre vecinii tânărului mort, într-o emisiune tv.