Sambata aceasta, de la ora 15:00, în „ROventura, Pe urmele tradiției, în Munții Stânișoarei

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura” ne invită la o cură de sănătate și bucurie pentru suflet și trup, pe frumoasa vale a Bistriței, în Neamț. George

Mihai și Andreea Străvoiu merg pe urmele tradiției, în munții Stânișoarei, tocmai de la poalele Olimpului Moldovei. Nelipsite vor fi bucatele delicioase de la stână, și un popas pe cinste la pensiunea gazdelor emisiunii, dar și aventura, de care avem parte din plin în parcul de distracții din Durău.

Prima oprire a călătorilor noștri are loc la stână, iar plimbarea până acolo este un spectacol, <parte> din oferta premium, pentru grupurile de turiști dornice să-și petreacă o zi la stâna din singurătatea muntelui.

Zona aceasta păstrează încă arii vaste de natură nealterată, de cărări necălcate decât de mioare, ciobani și fiare ale pădurii. Mai mult, belșugul și armonia, dar și savoarea și culoarea bucatelor, cum întâlnești în ceaunele moldovenilor, rar ne este dat să găsim. E nevoie de focuri strașnice sub ceaune și grătar deopotrivă. Mai apoi se cer produse proaspete și mâini dibace, de moldovence încercate și cu muncă grea, dar și cu finețurile din bucătărie. 

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia Mitoșeru...- bzi.ro

Oieritul, sfântă îndeletnicire strămoșească, înnobilează și astăzi pe cei care se căznesc cu mioarele în singurătatea muntelui, spre bucuria pântecelor semenilor de pe vale. Dar adevărata împlinire sufletească o simți  gustând din cașul și friptura de oaie chiar aici, sus, pe crestele domoale.

Fiecare zi petrecută la pensiunea de la poalele Ceahlăului e o binecuvântare. Locul e plin de colțișoare tihnite, dar și de activități de relaxare. Durău Park, un loc în inima stațiunii, adună laolaltă turiștii sosiți pe aceste meleaguri. La Durău, lucrurile se mișcă în direcția bună, cel puțin în privința ospitalității și a turismului de aventură.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție “ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”: Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Live stream "Doctorul minune", vineri, 3 decembrie 2021. Episodul nou poate fi vizionat live online

S-a aflat cine va primi casa lui Ion Șmecheru, după moartea sa. Culiță Sterp a anunțat cui va rămâne casa construită de el și familia sa

Horoscop 4 Decembrie 2021: astăzi, ești hotărât: totul sau nimic

Șoc în România. Anunț despre președintele României: "Klaus Iohannis nu e în stare"

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Vedeta noastră, șocată în proria casă, în miez de noapte. Surpriza neplăcută care o aștepta în living

Mister elucidat! Anamaria Prodan a aflat cine ”a scăpat” pozele cu ea dezbrăcată: ”Va plăti. În timp foarte, foarte scurt”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies