Micuța Sara a fost sedată puternic în timpul unei intervenții stomatologice. Din păcate, corpul ei a cedat.
Cazul Sarei, fetița în vârstă de doi ani care a murit într-un cabinet stomatologic, a cutremurat o țară întreagă. Tragedia s-a petrecut joia trecută, atunci când părinții au adus-o acolo pentru a-i rezolva câteva probleme. Nu le-ar fi trecut nicio secundă prin minte că o vor lua de acolo într-un sicriu.
Acum au ieșit la iveală informații șocante despre substanța cu care micuța ar fi fost anesteziată. Ar fi chiar cea care i-a adus sfârșitul și Ștefaniei Szabo.
Cu ce substanțe ar fi fost anesteziată micuța Sara?
În urmă cu aproape o săptămână, părinții Sarei au adus-o în cabinetul stomatologic sperând că problemele ei dentare vor fi rezolvate. Medicii au sedat-o pe micuță, iar după aceea a suferit trei stopuri cardiace. Doctorii au încercat să o resusciteze minune în șir, însă, din nefericire, toate eforturile lor au fost în zadar.
Acum au fost scoase la suprafață detalii despre substanțele cu care ar fi fost sedată profund. Se pare că ar fi vorba despre propofol și midazolam, conform stirileprotv.ro.
De menționat este și faptul că propofolul este substanța care a ucis-o și pe doctorița Ștefania Szabo.
Mai mult decât atât, Colegiul Medicilor deschide acum o anchetă disciplinară în cazul micuței Sara, care a murit într-o clinică stomatologică din Sectorul 3. De altfel, ancheta va stabili dacă medicii implicaţi au respectat protocoalele de evaluare pre-operatorie şi indicaţiile pentru sedare profundă la copii.